• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cresc cuantumurile la ANT în acest an? Ce spune ministrul Adrian Oros!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ce șanse sunt ca Ajutoarele Naționale Tranzitorii să crească și fermierii să primească mai mulți bani în acest an în cadrul acestor subvenții achitate de la bugetul de stat și pentru la care Guvernul a aplicat tăieri de peste 50%? Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, spune că în cadrul rectificării bugetare – următoarea ar urma să aibă loc la finele lunii iulie sau începutul lunii august, dacă sunt bani la buget, se vor putea suplimenta plafoanele la ANT.

    ”Am fost nevoiți ca la ANT sumele să fie cel puțin până la rectificare, la prima rectificare, să fie mai mici. Nu am vrut să ținem actele normative și am dat drumul actelor normative în așa fel încât dacă vor fi bani la rectificare, dacă vor fi bani, nimeni nu ne oprește să refacem Hotărârile de Guvern și să completăm. Avem un plafon aprobat de Comisie până la care putem plăti scheme de sprijin, aceste ANT-uri. Deocamdată acestea sunt sumele pe care fermierii le cunosc și care au fost diminuate semnificativ”, a declarat la Agro TV ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

    Vă reamintim că sumele la ANT sunt la un nivel foarte scăzut în acest an. Astfel, plata la ANT culturi arabile ar urma să fie la 5,96 euro pe hectar, în timp ce la ovine/caprine, ANT va fi de 2,26 euro pe cap de animal. Cea mai mare scădere va fi la specia bovine, unde ANT carne va fi la circa 1 euro, iar pentur lapte, 0,41 eurocenți, echivalentul a 2 lei pe tonă.

    Te-ar mai putea interesa

    Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme

    Ultimele știri

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare se alătură protestului fermierilor europeni împotriva reducerii bugetului PAC! Șef APIA: Subvenția APIA pe pârloagă, 40 euro/hectar. 30 noiembrie – ultima zi pentru pozele din teren O brânză românească din lapte oaie a primit medalia de aur la World Cheese Awards 2026. Țara noastră – opt medalii în total! Fermierii pregătesc acțiuni de amploare! Primele mesaje de protest, transmise direct din ferme! Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită”