• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Focar de Pestă Porcină Africană la Smithfield! 5.700 de porci vor fi omorâți!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Focar de pestă porcină africană în grupul Smithfield, cel mai mare proprietar de ferme de porci din România. Virusul de PPA a fost depistat într-o exploatație din județul Arad, ferma având o capacitate de 5.700 de porcine.

    După ce la începutul lunii martie, Pesta Porcină Africană (PPA) a lovit în ferma de porci de la Macea, din județul Arad, care aparține fermierului Dimitrie Muscă, iată că la nicio lună de zile, virusul a fost descoperit într-o altă mare exploatație de creștere a porcilor din același județ, mai exact în una din fermele Smithfield.

    Focarul de PPA a fost confirmat la ferma deținută de Smithfield în localitatea Satu Nou, comuna Mișca, județul Arad, unde există 5.700 de porci, care urmează să fie sacrificați.

    ”Astăzi, 1 aprilie, a fost confirmat un focar de PPA la ferma deținută de această companie în localitatea Satu Nou, comuna Mișca. Este vorba de 5.700 de capete de porci, în greutate medie de 120 de kilograme pe unitate, care vor fi ecarisate în cel mai scurt timp. Compania dispune de un număr de patru incineratoare mobile și vor nai fi aduse încă trei. Întreaga operațiune de neutralizare va dura circa o săptămână”, a declarat Marcel Roșu, director executiv la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad, potrivit glsa.ro.

    În urma confirmării focarului, Centrul Local de Combatere a Bolilor Arad a decis instituirea unei zone de protecție pe o rază de 3 km în jurul focarului, pe raza localităților Satu Nou și Apateu, și a unei zone de supraveghere pe o rază de 10 km în jurul focarului, pe raza localităților: Berechiu, Moțiori, Șomoșcheș, Șepreuș, Mișca, Vânători, Zerindu Mic din județul Arad, respectiv Talpoș din județul Bihor.

    Smithfield România deține 47 de ferme, dintre care cinci ferme de reproducție și 41 de îngrășătorii.

    Te-ar mai putea interesa

    Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot Șoc pe piața utilajelor agricole! ANAF desființează ”facturile externe” și impune plata TVA în România

    Ultimele știri

    Fermierii – scrisoare către președintele Dan și premierul Bolojan! Cuantumul pe hectar ce trebuie clarificat! Prima țară UE care a adoptă o lege cu cote fixe de îngrășăminte pentru fiecare fermă Prețurile la grâu și porumb, la un pas de picaj? Declarațiile lui Vladimir Putin au impactat direct bursele Pas important pentru deblocarea exporturilor de ovine. Anunțul ministrului Tanczos Barna Soi sau hibrid de orz? Când vrei mai mult de la fiecare hectar