• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum arată campania de primăvară în ferma lui Ion Olteanu: de la secetă la semănatul încurcat de ploi

    Ramona Dascălu -

    După un an dezastros pentru agricultura românească, iată că vin și primele semnale care indică faptul că urmează un an agricol mai bun pentru fermierii români, cel puțin în ceea ce privește culturile semănate toamna trecută. Fermierul Ion Olteanu crede că la acest moment culturile de toamnă sunt asigurate și tot ce mai lipsește pentru ca recolta să fie una bogată în acest an sunt 2-3 ploi. Chiar și așa, agricultorul recomandă tuturor fermierilor să facă tratamentele necesare, la momentul potrivit, și să urmărească îndeaproape starea culturilor pentru a identifica din timp potențialii dăunători.

    ”Ne-a ajutat Dumnezeu și avem apă multă în sol anul acesta comparativ cu anul trecut, când pe vremea asta pământul era beton, uscat. Acum este foarte bine, avem apă și lucrul ăsta o să ne întârzie puțin cu semănatul dar e mult mai bine așa. Important este că s-a refăcut umiditatea în sol, nu știu dacă deficitul de apă a rămas undeva la 10-15%, în situația în care am plecat în toamnă cu un deficit foarte mare, imens. Vestea bună este că cel puțin culturile de toamnă sunt asigurate, zic eu. Statistic vorbind nu cred că ar putea să apară încă un an de genul celui de anul trecut și nu cred că nu vom mai avea două ploi până la recoltat, că atât mai trebuie ca să fim siguri că avem ce recolta, vreo 2-3 ploi”, a declarat Constantin Olteanu, administratorul firmei Agromad Crops, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Nu se poate intra la semănat din cauză că pământul este moale

    Dacă anul trecut pe timpul acesta pământul era foarte uscat, iată că acum ploile care au căzut în ultima perioadă au înmuiat bine de tot pământul astfel că în unele zone din țară fermierii nu pot intra pe câmp să semene. În această situație se află și fermierul Ion Olteanu, care are în plan să semene 3.500 de hectare de porumb și 1.500 de hectare de floarea-soarelui.

    ”Eu aș semăna fără doar și poate, suntem în epocă deja calendaristic, este un pic frig noaptea, dar totuși aș lua decizia să semăn, în schimb nu putem fizic să intrăm în câmp. Nimeni nu a intuit că nu vom putea să semănăm, și vorbesc acum de trei județe, pe raza cărora am eu suprafețele, și anume Ilfov, Giurgiu și Teleorman. S-ar putea ca cei din Iași, Constanța, Călărași, Tulcea, să poată semăna acum fără probleme. Avem în plan să semănăm 3.000 de hectare de porumb și 1.500 de hectare de floarea-soarelui”, a dezvăluit acesta.

    În ceea ce privește culturile de toamnă, chiar dacă acestea arată bine, asta nu înseamnă că nu sunt obligatorii tratamentele, în funcție de necesitatea și de specificul fiecărei culturi în parte. Astfel, fermierul Ion Olteanu, care a semănat în toamnă 4.500 de hectare de grâu, 3.600 de hectare de rapiță și 800 de hectare de orz, ne-a vorbit despre ce tratamente sunt recomandate în această perioadă să se efectueze la culturile de toamnă.

    Tratamente recomandate în acest moment la cultura de rapiță

    La rapiță, cultură de care agricultorii români trebuie să aibă mare grijă întrucât reprezintă una dintre cele mai profitabile culturi, este foarte important tratamentul pentru Ceutorhynchus.

    ”La rapiță trebuia deja tratamentul dat până la momentul acesta și aici am avut o situație pentru că în luna februarie am avut călduri mari și a fost și Ceutorhynchus-ul, care a avut zborul atunci, noi am prins în capcană și 50. Era însă o situație destul de delicată pentru că în câmp nu puteai să intri cu utilaje decât acolo unde era terenul mai nisipos un pic. Sunt sigur că o să fie o diferență evidentă de câteva sute de kilograme pentru că Ceutorhynchus a reușit să înțepe. Acolo unde nu am tratat, că noi am făcut cam pe o treime din suprafață tratamentul, pentru că era moale se văd înțepăturile și cred că între 300 și 500 de kilograme o să ia. Este o situație care trebuie amintită pentru că mulți fermieri nu știu că se pot confrunta cu o astfel de situație și neglijează sau se miră, de ce să facă ei tratament iarna. Dăunătorul nu ține însă cont că e iarnă. Deci, mai nimeni nu face acest tratament care este foarte important, sunt foarte puțini care știu povestea asta și aplică în câmp tratament. Sunt însă și situații în care vrei să faci tratament dar nu reușești să intri din cauză că este moale. Deci, cine nu a făcut tratament pentru Ceutorhynchus să-l facă și cine o să intre acum ar fi bine să treacă cu un insecticid sistemic alături de un insecticid de contact”, a declarat Ion Olteanu.

    Acesta susține că fermierii nu trebuie să uite însă nici de erbicidarea rapiței, precum nici de bor și sulf. ”De asemenea, și o erbicidare trebuie făcută, dar nu prea ne-a ajutat temperatura că este bine să ai undeva peste 7-8 grade noaptea ca să ai eficiență. Chiar și în situația asta trebuie făcută erbicidarea, adică alegi până la urmă răul cel mai mic, erbicidezi și efectul va fi mai lent. Tot la rapiță, recomand tuturor fermierilor să bage bor, 2 litri de bor obligatoriu. La fel, cine nu a dat sulf la rapiță, pe care eu mai degrabă îl recomand solid, în îngrășăminte solide, să dea între 7 și 10 litri de sulf lichid, pentru că rapița este mare consumatoare de sulf. Deci, mai ales la rapiță care este o cultură profitabilă să nu se joace nimeni să sară peste sulf. În contextul noii Politici Agricole Europene, din acest sulf poți reduce puțin azotul întrucât sulful ajută puțin și la absorbția azotului și așa împuști doi iepuri deodată”, a dezvăluit fermierul pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    La cultura de grâu, tratamentele mai pot fi amânate

    Ion Olteanu, administratorul firmei Agromad Crops, este de părere că la acest moment cultura de grâu este curată, astfel că nu se impune chiar în acest moment să se aplice primul tratament.

    ”La grâu eu tot recomand: ”Stați, stați, aveți răbdare!”, pentru că nu sunt boli încă în câmp, majoritatea grâului este curat și cu cât ne ducem spre vară un pic, eu personal în ferma mea mai aștept 5-7 zile pentru că dându-l mai târziu pe T1 cumva după aia umrează T2 și T3, care vor fi mai apropiate între ele și ai protecția mai sigură. Sunt și ferme unde se dau doar două tratamente și atunci ai distanța prea mare între tratamente dacă te grăbești să-l dai”, a spus acesta.

    Fermierul recomandă tuturor ca la fiecare trecere prin grâu să se efectueze un tratament cu un insecticid de contact. ”De obicei, grâul nu prea are dăunători acum în perioada asta. A avut în toamnă muscă, iar tratamentul de muscă este obligatoriu. Deci, recomand un tratament cu un insecticid de contact, care este ieftin, la fiecare trecere, mai ales că nu mai avem tratamentul la sămânță. Spre exemplu, înainte dădeam doar când era nevoie tratamentul cu insecticid, dădeam la plojniță în T3, când aveam atacuri, dar acum, nemaiavând tratament la sămânță recomand tot timpul la fiecare trecere cu methu să venim și cu un insecticid neapărat. Acolo unde punctual găsim boli instalate, dar sunt rare cazurile, putem trata. Mai e ceva septorioză de prin toamnă, mai sunt ceva probleme, dar rare”, a punctat acesta.

    La orz, a finalizat deja aplicarea T1

    În ferma lui Ion Olteanu, la orz au început să apară ceva boli, fapt care l-a determinat pe acesta să aplice T1. ”La orz au început să apară ceva boli, că orzul este mai sensibil la boli decât grâul, și am intrat cu tratament. Deci, la orz am făcut T1, am dat cu Evolus, insecticid și Haifa 7 kilograme, care este un îngrășământ foliar pe bază de NPK și microelemente”, a dezvăluit administratorul firmei Agromad Crops.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru