• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Criza de motorină i-a obligat pe fermierii din Venezuela să se întoarcă la sapă și la carele cu boi

    agrointeligenta.ro -

    Penurie de motorină în Venezuela unde fermierii au ajuns să se întoarcă la a lucra pământul cu ajutorul animalelor, ca pe vremuri. Situaţia este una paradoxală având în vedere că Venezuela deţine unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume şi la un moment dat producea până la 3,3 milioane de barili de ţiţei pe zi.

    ”Ne-am reîntors cu câteva secole în urmă”, spune Alfonso Morales, un fermier din statul Merida, situat în estul Venezuelei, care, din cauza lipsei motorinei pentru tractorul său, lucrează acum cu un car cu boi, informează AFP, citat de Agerpres.

    Contactat prin telefon, Alfonso Morales îşi reaminteşte că în urmă cu câţiva ani motorina era practic gratuită, iar astăzi pe piaţa neagră costul carburantului pentru a transporta un camion de legume până în Capitală (adică aproximativ 700 de kilometri) se ridică la 300 de dolari.

    Motorina a devenit atât de rară, chiar şi pe piaţa neagră, încât fermierii au fost nevoiţi să revină la metodele ancestrale. „Înainte, foloseam boii doar în anumite zone unde tractoarele nu puteau ajunge. Însă, pentru a lucra o suprafaţă de un hectar, este nevoie de trei-patru zile de muncă, faţă de cinci ore cu tractorul”, susţine Morales.

    Problemele economice cu care se confruntă această ţară, agravate de sancţiunile economice americane, au condus la o penurie de motorină, o situaţie mai gravă înregistrându-se în interiorul ţării decât în capitala Caracas.

    În prezent, producţia de petrol este de aproximativ 500.000 de barili pe zi. Proasta gestionare, corupţia şi sancţiunile impuse de SUA, care încearcă să îl înlăture de la putere pe preşedintele socialist Nicolas Maduro, au încetinit şi chiar paralizat activitatea rafinăriilor locale şi complică importurile, scrie Agerpres, preluat de Economica.net.

    Până în una noiembrie 2020, motorina beneficia de o scutire de la sancţiuni din motive umanitare, însă această scutire a fost între timp eliminată. În consecinţă, importurile de motorină au fost aproape oprite.

    Tractoare, semănătoare, pompe de irigaţie, camioane, generatoare de electricitate în regiunile unde întreruperile în alimentarea cu curent sunt frecvente: întreg sectorul agricol trebuie să facă faţă penuriei de motorină care afectează de asemenea şi viaţa de zi cu zi (transporturi, distribuţie etc.).

    Actorii din acest sector se tem de o prăbuşire totală a sistemului agricol şi de o pierdere a recoltelor, întârzieri sau absenţa semănăturilor, dificultăţi în producţia de carne, ouă şi lapte.

    Confederaţia Producătorilor Agricoli din Venezuela (Fedeagro) estimează că există un deficit de 30% la seminţele de fasole neagră (un aliment de bază în această ţară), că 13.500 de hectare din toate culturile nu au fost recoltate la timp din lipsă de combustibil şi că 400.000 de tone de trestie de zahăr aşteaptă în continuare utilajele pentru recoltat.


    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Fermieri revoltați de selfie-urile în rapiță Cum transformi prin comunicare liceul agricol în ceva cool pentru adolescenți? Aflați marți, 18 mai, în cadrul Cursului online de comunicare și PR! Când raportezi un produs la o regiune se numește normalitate, iar când raportezi regiunea la produs se numește performanță!

    Ultimele știri

    Prima tranșă de motorină din România a ajuns în Rep. Moldova. Fermierii, ajutor de 18,46 litri/ha Iarba tăiată – îngrășământ pentru pomi. Aplicare și beneficii Rețetă de îngrăşământ cu sare amară pentru roşii mai gustoase