• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mielul românesc – apreciat de Paște. Flori Mînzat: ”Am dat toți mieii pe care i-am avut programați”

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Mielul românesc este la mare căutare anul acesta de Paște. Ciobănița Flori Mînzat, din județul Timiș, a vândut deja toți mieii pe care îi avea programați pentru perioada Sărbătorilor Pascale. Acesta ne-a declarat că dacă ar mai fi avut un cârd de miei sigur s-ar mai fi vândut și aceia.

    Ultimele comenzi pentru mieii de Paște le-a luat astăzi de dimineață, a dezvăluit pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO doamna-oier din Timiș.

    ”La noi a mers bine anul acesta, nu am făcut față la câte comenzi am avut. Am dat toți mieii pe care i-am avut programați pentru Paște. Deja nu mai luăm comenzi, astăzi de dimineață am luat ultimele comenzi, pentru că nu mai avem marfă și nici nu mai putem, sunt și oamenii obosiți. Am avut punct de sacrificare autorizat sanitar-veterinar lângă Timișoara, în Chișoda, și direct de acolo am dat mieii. Autorizația temporară o avem de pe data de 21 aprilie și este valabilă până pe 1 mai, adică până mâine și vă spun, dacă mai avem un cârd de miei, îi mai vindeam și pe ăia”, ne-a declarat aceasta.

    Kilogramul de carne de miel l-a vândut cu 28 de lei

    Crescătoarea Flori Mînzat ne-a mai spus că mieii pe care i-a vândut pe bază de listă, adică majoritatea, i-a dat cu 28 de lei kilogramul, iar pe cei pe care i-a vândut la liber, fără programare, i-a dat cu 30 de lei pe kilogram.

    ”Aproape tot ce am avut, am dat numai pe bază de listă, atât miei, cât și brânză. Noi am dat kilogramul de carne de miei, în carcasă, cu 28 de lei pentru cei care s-au înscris pe listă și cu 30 de lei pentru cei care au venit să ia așa la liber.Avem clienți care au cumpărat miel an de an de la noi, și de la an la an numărul lor a crescut pentru că dacă ei au fost mulțumiți de calitatea cărnii, au spus mai departe și altora și tot așa. Noi vindem miei aici în zona noastră de 28 de ani, deci aproape toată lumea a auzit de noi și majoritatea clienților pe care îi avem sunt din Timișoara”, a arătat Flori Mînzat, crescătoare de oi din județul Timiș, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari