• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Zeci de miei, furați după Paște direct din fermă

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Zeci de miei, furați după Paște direct din fermă. Un crescător de ovine din comuna Baia, județul Tulcea, a fost lăsat fără 100 de miei de către mai mulți bărbați, care ar fi furat animalele direct din fermă și apoi le-ar fi vândut.

    Potrivit IPJ Tulcea, la data de 3 mai, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Baia, au fost sesizați cu privire la furtul unor ovine, aproximativ 30 de miei, din incinta unei ferme de pe raza localității Baia, a IPJ Tulcea.

    În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, aceștia au identificat patru bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 45 de ani, care ar fi sustras din incinta fermei 100 de miei, pe care ulterior i-ar fi vândut, scrie ziuaconstanta.ro.

    În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală și în continuare efectueaza verificări.

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!