• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Firme fantomă pentru vânzarea de cereale. Percheziții în județele Constanța și Călărași!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Acuzații de evaziune fiscală cu cereale! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează marți, 18 mai, 8 percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Constanța și Călărași, într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălarea banilor.

    Din primele cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2020, un cetățean român, cu sprijinul altor 2 persoane, ar fi conceput un circuit evazionist controlat prin persoane interpuse, prin intermediul căruia ar fi evidențiat în contabilitatea a două societăți comerciale controlate direct și ar fi declarat fiscal achiziții fictive de cereale de la societăți care prezintă comportament de tip fantomă, potrivit unui comunicat al Poliției Române. 

    În concret, prin intermediul a două societăți, coordonatorul circuitului ar fi achiziționat (în vederea revânzării către alți beneficiari) cereale cu plata în numerar, de la producători din mai multe județe, fără eliberarea de documente fiscale și fără a înregistra operațiunile comerciale în documentele contabile.

    Achizițiile de cereale, efectuate de la societăți de tip fantomă

    Conform sursei citate, pentru a justifica formal proveniența cerealelor achiziționate nefiscalizat, s-ar fi înregistrat achiziții de la societăți de tip fantomă, la prețuri mai mari decât cele cu care acestea ar fi fost cumpărate în realitate, realizând astfel, în mod nejustificat, creșterea cheltuielilor societăților controlate direct de suspect.

    Furnizorii declarați ar fi societăți preluate sau înființate de celelalte două persoane bănuite, prin intermediul unor persoane non-viabile pentru recuperarea prejudiciului (cu antecedente penale, vârste înaintate, cetățenii străini, ce și-ar fi asumat scriptic rolul de asociat/administrator), pe care le-ar fi angrenat în circuitele evazioniste.

    ”Prin aceste fapte, cetățeanul ar fi denaturat rezultatul fiscal al celor 2 entități controlate în mod direct și, implicit, sumele ce trebuiau virate bugetului de stat, cu titlul de impozit pe profit, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 5,7 milioane de lei. Vor fi puse în aplicare 3 mandate de aducere și vor fi citați 3 martori, în vederea audierii și dispunerii măsurilor care se impun”, mai precizează sursa citată.

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect

    Ultimele știri

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri Piața laptelui din UE își schimbă direcția, iar fermierii au de câștigat din contextul actual