• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Când se udă roșiile: dimineața sau seara?

    agrointeligenta.ro -

    Când se udă roșiile din grădină sau din solar: dimineața sau seara. O întrebare pe care și-o pun cultivatorii de roșii mai puțin experimentați și care doresc să se asigure că oferă culturii de tomate apă atunci când plantele pot absorbi la maxim cantitatea necesară pentru o umiditate optimă.

    Când vorbim despre udarea roșiilor din grădină sau din solar, trebuie să avem în vedere perioada anului în care ne află. În funcție de anotimp, și udarea roșiilor poate fi adaptată, mai ales ca frecvență. Un alt aspect de analizat este faza de vegetație a roșiilor.

    CITIȚI ȘI: Graficul de udare a roșiilor: când, cât și cum irigăm tomatele încât să nu distrugem recolta!

    Udarea roșiilor vara

    Udarea roșiilor vara

    Udarea roșiilor vara se face mai des. Este evident și de ce: plantele sunt în plină dezvoltare, fructifică, și trebuie să aibă asigurată umiditate indiferent de temperaturile ridicate de afară. Dacă vorbim despre roșiile de grădină, acestea se udă vara de 2-3 ori pe săptămână, iar în perioadele foarte toride, se poate ajunge până la o udare pe zi.

    Udarea roșiilor către toamnă

    Când ne apropiem de toamnă, udarea roșiilor se rărește. Plantele își încheie perioada de fructificare și au nevoie de apă pentru a susține maturarea ultimelor tomate. Este nevoie de o udare pe săptămână la roșiile de toamnă, dar dacă temperaturile se mențin ridicate și nu sunt ploi, interveniți și toamna cu două udări pe săptămână.

    Udarea răsadurilor de roșii

    Udarea răsadurilor de roșii

    Udarea răsadurilor de roșii este un alt test al cultivatorilor. După plantare, în primele două săptămâni, udarea plantelor din grădină se face o dată la minim 3 zile. Se poate merge până la o udare la 10 zile.

    Monitorizați plantele tinere și interveniți cu apă atunci când vedeți că acestea suferă de secetă, au pământul uscat și dau semne de veștejire a frunzelor din lipsă de umiditate.

    Udarea roșiilor mature

    Plantele de roșii, odată ajunse la maturitate, încep să fructifice. Este momentul în care trebuie să aveți în vedere să udați mai rar roșiile. Când apar primele tomate mici, udarea se recomandă a fi făcută la un interval ce merge de la 4 la 7 zile.

    După ce roșiile au ajuns la dimensiunea la care încep să se coacă, udarea se face la 2-3 zile.

    În perioada în care roșiile se coc, udare se face cu cantități mai mici de apă. Se păstrează o udare la 3 zile, dar se evită excesul de apă care poate cauza crăparea fructelor. Urmăriți și prognoza meteo pentru a evita udarea roșiilor înaintea unor perioade cu multe ploi. Nu este cazul roșiilor la solar unde cultura este protejată de precipitații.

    Udarea roșiilor: dimineața sau seara?

    Când se udă roșiile: dimineața sau seara?

    Udarea roșiilor: dimineața sau seara. O dilemă la care răspunsul este unul simplu: nu în timpul zilei. Roșiile nu se udă în timpul unei zile de vară cu mult soare și temperaturi ridicate. Apa rece nu ”răcorește” plantele, dimpotrivă – le afectează grav!

    Udarea roșiilor se recomandă seara, după apus, când temperaturile se mai domolesc. Apa oferită plantelor de tomate se va absorbi în sol pe timpul nopții și va oferi plantei timpul necesar pentru a pregăti procesul de fotosinteză de a doua zi.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till