• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • A început super-trialogul pentru PAC. Săptămână decisivă pentru subvențiile fermierilor români

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Un super trialog a început astăzi între Parlamentul European, Comisia Europeană și miniștrii agroiculturii, pe marginea reformei Politicii Agricole Comune până în anul 2027. Toate temele rămase deschise trebuie închise în cursul negocierilor din această săptămână, potrivit agrarheute.com. Sunt în joc miliarde de euro, inclusiv subvențiile fermierilor români și finanțările la care aceștia vor avea acces în următorii ani.

    După mai bine de doi ani de negocieri, instituțiile UE vor să stabilească în sfârșit o linie finală în săptămâna aceasta și să adopte politica agricolă comună (PAC) pentru anii 2023-2027. Președinția portugheză dorește să rezolve ultimele puncte de dispută astăzi și mâine într-un trialog, mai arată jurnaliștii de la agrarheute.com.

    Imediat după aceea, miniștrii agriculturii din UE vor aproba definitiv forma agreată a PAC. În acest scop, întâlnirile au fost reprogramate cu o săptămână mai devreme. Astfel, și Consiliul Agrifish din 30 mai  a fost reprogramat pentru 26-27 mai pentru a coincide cu super trialogul, deoarece există speranțe mari să se ajungă la un acord pe reforma PAC.

    Care sunt punctele încă în dispută

    Parlamentul, Consiliul și Comisia încă argumentează în legătură cu aceste chestiuni:

    Negocierile se pot prelungi târziu în noapte

    Negocierile trialogului de la Bruxelles urmează să dureze toată ziua astăzi. Miercuri dimineață (26 mai) miniștrii agriculturii din UE au fost informați cu privire la statutul interimar de către președinția Consiliului pentru a îmbunătăți mandatul de negociere, dacă este necesar. Trilogul va continua după-amiaza.

    Dacă este necesar, președinția portugheză a Consiliului UE dorește să prelungească joi trialogul de două zile. Sesiunile nocturne sunt luate în considerare.

    Scopul declarat este de a încheia în cele din urmă dezbaterea reformei, astfel încât guvernele din statele membre să aibă suficient timp pentru a pune în aplicare noile măsuri în legislația națională.

    Referitor la negocierile din aceste zile, Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nu a făcut nicio comunicare oficială. Conform agendei publice a ministrului Agriculturii, Adrian Oros, acesta se află astăzi la Brașov, la o conferință a industriei alimentare.

    Citiți mai multe pe ForțaPAC.agrointel.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale Subvenții APIA 2026: BISS – 101,03 euro/ha, PD-21 Vaci de lapte: 347,81 euro/cap, PD-24 Ovine: 12,66 euro/cap „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri Fermă uriașă vândută pentru lichidare: 21.000 ha de teren agricol vor fi transformate în păduri și zone umede Fermier ucis de urs chiar în lanul de porumb. Soția acestuia s-a salvat în ultima clipă

    Ultimele știri

    ANSVSA anunță parafarea a șase certificate pentru reluarea exporturilor de animale în Libia Șefa ANM, anunț pentru fermieri: ”În cea mai mare parte a țării așteptăm precipitații”. Când vin ploile! Fermierii din Ucraina primesc o subvenție la hectar pentru achiziția de îngrășăminte Importul de organisme modificate genetic în România: obligații și riscuri pentru companii Alertă în Portul Constanța! Blocajul de pe Dunăre provoacă întârzieri și costuri uriașe