Practica anti-arșiță a lui Dan Herţeg: Porumb din grupe FAO diferite – semănat 4 rânduri cu 4 sau 8 cu 8
Daniel Befu -
Practică anti-arșită în ferma lui Dan Herțeg din județul Arad. În acest an, antreprenorul din agribusiness a decis să testeze cultura a doua mergând cu porumb după grâu și orz. O tehnologie pe care mizează fermierul este cea în care seamănă doi hibrizi din grupe FAO diferite, dar apropiate, dar pe care îi pune în pământ pe fâșii vecine – 4 rânduri cu patru sau 8 rânduri cu 8 rânduri. În acest fel, polenizarea porumbului este asigurată pe o perioadă dublă de timp.
Pentru Dan Herțeg, fermierul român nu e doar un agent economic, ci e cumva condamnat să fie și un problem-solver, care în cadrul unității sale de producție trebuie să armonizeze prin deciziile pe care le ia, toate fracturile care există în societatea românească, atât din punct demografic, cultural, educațional, cât și la nivel de infrastructură și taxare. Iar la final, din ”rețeta” de funcționare pe care o aplică prin ingeniozitate, efort și determinare, trebuie ca în timp să rezulte o fermă care funcționează aidoma unui mecanism de ceas elvețian.
Poate cea mai frapantă afirmație din întregul dialog cu efervescentul fermier din Șemlac, județul Arad, e acest adevăr pe care puțini îl conștientizează: ”un fermier trebuie să fie enorm de complex”. Cu costul sănătății sale, Herțeg a reușit să implementeze acest concept teoretic în practică, sub forma unei exploatații vegetale de 3.000 ha, care an de an explorează direcții inovative de eficientizare, ce-l diferențiază clar de mulți dintre confrații săi.
Irigațiile, un proiect de suflet în lucru, dar încă nefinalizat
Apele puternice ale Mureșului se mișcă leneșe printre terenurile lui Dan Herțeg, parcă nevrând să se scurgă așa ușor în țara vecină, Ungaria, îmbiindu-l pe fermier să astâmpere setea ogoarelor sale cu ele. Fermierul le știa efectul miraculos asupra plantelor de când era prunc și în zona sa, 15.000 ha erau irigate în socialism. Așa că, atunci când a aflat că se dau bani pentru refacerea infrastructurii de irigații, a mobilizat fermierii vecini, alături de care a pus bazele a două OUAI-uri.
A urmat etapa romantică din procesul accesării de fonduri europene, când OUAI-urilor pe care le păstorea, în ultimii 3 ani și jumătate le-au fost aprobate 4 proiecte. A urmat implementarea lor, adică etapa realistă, în care s-a lovit de tarele sistemului, care i-au mai frânt din entuziasm. Dar nu și din voință, dat fiind că două dintre proiecte, în valoare de 2 milioane de euro, le-a terminat de implementat în urmă cu aproximativ un an, iar alte două sunt în curs în prezent.
”A diminua riscurile nu depinde de noi. Am încercat cu toate forțele să avansăm pe irigații, dar merge foarte greu. Am stat cu 2 milioane de euro în cont timp de un an și aproape patru luni și în tot acest răstimp nu am putut să dau drumul la proiectele de irigații, fiindcă nu primiserăm două hârtii dinspre autoritățile statului. E vorba de o rezoluție de finalizare a tuturor procedurilor, care reprezintă primul pas de dinainte de ordinul de începere a lucrărilor. Contestațiile s-au tot contestat, au fost și contestații la contestații, constructorii care au licitat s-au judecat între ei, unii au pierdut, alții au câștigat, s-au terminat și lucrurile în instanță și trebuia ca în decembrie să primim o hârtie în care să ni se spună că, în sfârșit, puteam începe lucrările. Dar, slavă Domnului, că am primit hârtia recent. Tot ce vrem e să vedem lucrările finalizate, că am îmbătrânit și tot fără irigații suntem”, a povestit fermierul.
Proiectele a căror implementare a fost finalizată până acum sunt pentru conductele principale și două stații de punere sub presiune. ”Ambele stații ar trebui să deservească undeva la 7.400 ha, atunci când întreaga rețea de conducte secundare și hidranți va fi gata. Conductele secundare sunt cele la care lucrăm în prezent, liniile secundare fiind cele care au și hidranții în componență. Însă cele două proiecte în curs de implementare nu reprezintă decât o fracție din rețeaua totală de conducte secundare. Așa că până atunci, noi irigăm unele suprafețe pe vechea rețea, din 1967. Din cauza întârzierilor birocratice, ne-am chinuit și am irigat ca-n epoca de piatră. CP-urile sunt conectate la hidranții vechi, la parte din ei. Când am vrut să irigăm le-am conectat cu băieții mei. Am bătut hidranții cu cep de lemn, fiindcă erau incompleți și nu aveam de unde lua hidranți. Țara asta bogată-i săracă. În prezent firma noastră irigă doar 300 ha, deși am fi putut iriga undeva la 1.000 ha dacă lucrurile mergeau mai rapid. Inițial eu am sperat că în primăvara asta să pot iriga cele 1.000 ha. De aceea am și făcut investiții și mi-am luat 7 tamburi. Aripi de ploaie nu folosim, pentru că avem probleme cu proprietățile, care nu sunt compacte”, explică producătorul.
Pe solele irigate introduce culturile duble
Miza introducerii irigațiilor o reprezintă pe de o parte securizarea producției în anii în care seceta bântuie peste vestul României, iar pe de altă parte, creșterea rentabilității terenurilor lucrate. Ca să își poată folosi terenurile la adevăratul potențial, dincolo de implementarea proiectelor prin OUAI-uri, mai are de luptat cu o provocare.
”O să intrăm la culturi duble. Planificăm să realizăm culturi succesive acolo unde se poate. Să punem porumb cultura a doua, după grâu și orz. Sperăm să facem și anul acesta peste 100 ha. Vom semăna un FAO 170. Acesta va fi primul an. E un an de test. Însă vom face acest test doar dacă avem apă în Mureș, că dacă scade prea tare Mureșul, conductele îngropate de la stația ANIF rămân cu sorburile la plajă. Râul va curge sub ele, iar noi o să ne uităm iar cum curge apa în Ungaria. Mureșul a căzut din ‘74 și până acum cu circa 4 metri în albie de atunci până acum, parte din scăderea debitului, parte fiindcă s-a scos mult nisip și pietriș din albie în ultimele decenii. Și a căzut albia. De aceea la acest moment e nevoie de lucrări în albie. ANIF a avut planificate ceva lucrări în zona Șemlac, dar le-au anulat. Numai că o astfel de investiție, afectează, în cascadă, toate proiectele OUAI-urilor noastre, pentru care 90% din bani i-au dat europenii și restul de 10% i-a dat statul român. Ca acele proiecte ce s-au implementat să aibă rost și să nu fie degeaba, mai trebuia făcută o lucrare în albie, de către statul român, prin ANIF. E vorba de o investiție de încă câteva sute de mii de euro, care, procentual, ca investiție, e considerabil mai mică față de ce s-a investit în stațiile de pompare și în rețeaua de conducte principale și secundare”, își dezvăluie planurile și totodată își exprimă nemulțumirea Dan Herțeg.
Frustrarea pe care agricultorul o resimte e cu atât mai mare, cu cât are o imagine clară a potențialului enorm al zonei în care activează. ”Eram copil de 10-11 ani și îmi amintesc că se iriga enorm de mult pe Șemlac. Nu-mi pot da seama cât de mult, dar era imens. În zona asta, Șemlac, Șeitin, Pereg, se irigau undeva la 14-15.000 ha. Se puneau două culturi succesive. Noi la 30 de ani de la momentul ‘89, avem perspectiva să irigăm din nou, peste vreo câțiva ani, doar 7.000 ha. Însă cu cele două proiecte în curs de implementare, nu se vor acoperi toate conductele secundare: probabil doar 50-55% dintre ele. Ca să ajungem la 7.000 ha, adică jumătate din cât se iriga în comunism, trebuie să finalizăm de implementat cele două proiecte în curs și să depunem și să ni se aprobe încă două proiecte noi, care nu știu dacă vor mai fi, dacă se vor tăia banii de la irigații”, declară acesta. Cel mai tare îl îngrijorează depunctarea, în cadrul procesului de selecție a proiectelor de irigații nerambursabile, a fermierilor care au implementat deja proiecte pe fonduri europene, departajare pe care o consideră o absurditate.
Își folosește ferma pe post de cobai pentru experimente îndrăznețe, care fac diferența
În contextul climatului tot mai dur, aplică o metodă inteligentă de contracarare a efectelor arșiței atmosferice. ”La porumb noi semănăm doi hibrizi, într-o succesiune de 4 rânduri cu 4, sau 8 cu 8. Îl amestecăm ca să avem perioadă de polenizare mai lungă și de la 7-8-10 zile, să ajungem la 15-20 de zile. Nu costă bani în plus, ci o abordare inteligentă a lucrărilor agricole. La o semănătoare sunt 8 secții. La 4 secții bagi un FAO 360, iar în celelalte 4 secții bagi un FAO 390. E o metodă pe care o folosesc puțini oameni. Eu de 7-8 ani o aplic și într-un an prost, în care majoritatea fac porumbul bobit, adică cu boabe puține, noi avem mai multe boabe pe un știulete, pentru că el mai polenizează 7 zile în plus și în acele 13-14-16 zile, cât are perioada de polenizare extinsă, cresc șansele să prindă 3-4 nopți în care să poată poleniza. Un spic de porumb, să nu uităm, polenizează pe o rază de 200 m. La porumb nu e nici un fel de cost în plus. Sporul de producție față de solele vecine, care merg pe un singur hibrid, depinde de an și de vreme și variază între 500 și 1.500 kg/ha”, afirmă producătorul.
Semănatul cu rată variabilă și fertilizatul cu rată variabilă, pe care le aplică deja de 4 ani, îi dau de asemenea, un spor de producție la porumb de 400-500 kg/ha, concomitent cu o mai bună gospodărire a consumului de îngrășăminte. În 2021 ferma sa a devenit un mare câmp experimental, în care testează comparativ costurile și nivelul producției obținute, prin trei tehnologii alternative de lucrat pământul.
”Noi suprafața o avem aceeași, că nu se mai fabrică alta și suprafața aia, mare sau mică, trebuie s-o faci cât mai profitabilă, ca să ai randament cât de mare și să ai câștig cât de bun. De aceea, de anul acesta o parte din terenuri doar le arăm, o altă parte doar le scarificăm și o altă parte din parcele le pregătim la 35 cm cu un TopDown de la Väderstad. Prin acest experiment vreau să văd exact cât este costul motorinei și costul orelor de muncă ale operatorului și la final vreau să măsurăm diferențele de producții care apar între cele 3 tehnologii de cultură aplicate. Vreau să văd rezultatele”, se destăinuie Dan Herțeg.
Un alt focus al fermierului e tehnologizarea, dublată de maximizarea randamentului forței umane. ”E nevoie de tehnologie la toată lumea, e nevoie de oameni puțini, cu randament mare, răsplătiți cu salarii bune pentru munca lor. Avem om care din 1993 lucrează la noi în fermă. Mecanizatorilor noștri le dăm bani frumoși și iarna stau acasă 3 luni. Eu lucrez cu 7 oameni 3.000 ha și 2 oameni efectiv nu au ce lucra decât vara și toamna în campanie. Primăvara, 2-3 îmi stau în fermă, doi seamănă, unul pregătește și unul duce îngrășăminte. Însă asta înseamnă organizare, organizare și iar organizare. Disciplină de fier. Pe partea de utilaje, absolut tot am luat nou și cu ultima tehnologie în ferma asta, de la GPS la Climate FieldView. Și încă ceva. Eu, pe partea de parc de utilaje, merg după un principiu: «combină nouă și remorcă veche» și prefer «tractorul nou și plugul vechi». Și, de asemenea, prefer ca tot utilajul să fie peste dotat. Dacă un șenilat de 620 CP îmi duce 7 metri de TopDown, eu l-am luat la 6 m pentru că îmi va lucra cum vrem noi, nu cum vrea el. Pentru că dacă n-avem cai putere, nu putem trage. Adică vom trage, dar nu la adâncimea la care e nevoie. Făcând compromisul, ajungem la minusuri pe parte de randament și profit și când tragem linie, constatăm că doar ne-am aflat în treabă”, explică Dan Herțeg.
Dan Herțeg deși afirmă apăsat că este ”patriot”, în afaceri îi place să funcționeze ca un ”german”. Preferă să se focuseze pe un singur tip de activitate agricolă, dar să o aducă aproape de perfecțiune, decât să își disipe energiile în prea multe părți. O spune din propria experiență. Asta deoarece în trecut fermierul a deținut și o componentă zootehnică, la care însă a decis să renunțe, din cauza problemelor cu forța de muncă.
”Eu am avut porci la un moment dat și mi-au făcut poezie angajații mei: «De Crăciun și Revelion/ Să dea de mâncare la porci/ Domn patron». Și îmi amintesc că 10 zile am venit și-am hrănit eu porcii. Atunci am decis că nu merită nici zootehnie, nici să investesc în livezi. Pentru ce? Să fac infarct că vine recoltatul și n-ai cu cine recolta? Eu am din ce trăi și nu mai vreau să mă complic în felul ăsta. S-o facă alții. Mie nu îmi face cu ochiul”, crede Herțeg.
Însă orice tort bun are și o cireașă, iar în cazul fermei lui Dan Herțeg, cireașa e că ferma nu-i a lui, ci este a întregii familii. ”Totul se datorează faptului că e un business de familie. Fiind în familie toți, tragem toți în același sens, cu o dedicare de 110% pentru ceea ce facem”, dă «din casă» fermierul arădean.
