Protest în solar! Un fermier își distruge cultura de castraveți pentru că prețul din piață e prea mic!
Roxana Dobre -Țăranul român muncește în zadar, iar promisiunile politicienilor sunt ușor uitate. Iulian Badea, un legumicultor din Isalnița, județul Dolj își strigă supărarea pe ministrul agriculturii, Adrian Oros, chiar din solarul cu castraveți pe care spune că îi vinde cu 80 de bani. Sumă prea mică pentru a acoperi măcar costurile de producție, de profit nici nu mai poate fi vorba.
”În primul rând mă adresez cultivatorilor, și ulterior guvernanților. Uite cum am ajuns să muncim ca proștii și să vindem cu 80 de bani, să plătim manoperă de cules, de transport, taxă de piață, mai bine uite ce facem cu o cultură de castraveți impecabilă (legumicultorul smulge lujerii din pământ – n.r). La 80 de bani (pe kilogram – n.r) și 1 leu, niciodată acest preț nu va aduce profit legumicultorului”, este mesajul legumicultorului transmis printr-o filmare postată pe pagina personală de Facebook.
Supărarea fermierului este cu atât mai mare cu cât, spune el, ministrul agriculturii a promis depozite regionale chiar din ferma sa, în cadrul unei vizite pe care a efectuat-o în 20 octombrie 2020.
”Măi Oros, sau cum te-o schema, că nici nume românesc nu ai, sau măi Cîțule, unde sunt depozitele regionale pe care le-ai promis la mine în curte, în exploatație? Ți-ai ocupat fotoliul, te-ai așezat bine mersi și acum nu îți mai pasă de noi legumicultorii. Ia uite ce se întâmplă cu producția autohtonă. Că eu fac parte din categoria aia a țăranului sărac și mândru, nu muncesc gratis cum vreți voi. De subvenții ne-ai luminat, de ajutoare la fel, de Coronavirus ne-ai luminat, așa că fraților, legumicultorilor colegii mei, nu mai munciți gratis că uite, faceți ca mine. Facem o echipă și mergem la cerșit în Franța că în România nu câștigăm nimic din legumicultură. Din cauza acestor farisei politici asta se întâmplă cu producătorul agricol român, acela care investește sume de milioane, acela care nu stă cu mâna întinsă, că poate ei au crezut că noi suntem ca ei, milogi în campanie și după aceea șefi. Noi nu, nu suntem neserioși niciodată, ăștia care știm să muncim și știm să facem anumite lucruri. Și încă odată, Oros, spune ce faci cu noi? Noi ăștia care când îți e greu te ajutăm”, mai spune fermierul în mesajul său.
Acesta amintește de tratamentele scumpe care sunt necesare în legumicultură, dar și mâna de lucru la fel de costisitoare. ”Când merg să iau un insecticid îmi cere 900 de lei pe litru. Păi când scot eu 900 de lei cu 80 de bani kilogramul de castraveți? Ia uite producție, uite castraveți! Noi știm să producem dar proști nu suntem cum ne credeți voi! Uite asta trebuie să facă toți legumicultorii români! Și după ce îi scoatem, să ducem lujerii în fața primăriilor! Acum să plătesc un om să facă treaba asta, eu trebuie să vând producția pe două recoltări. Ia uite aici castraveți, că așa a vrut ministrul Oros. Și nu numai. Cîțu, cu creșterea economică de 10 la sută. Ia uitați creșterile voastre economice unde se duc. Și în vamă tot așa s-ar arunca castraveții pe care îi aduceți voi? I-a uite, producția autohtonă, anul ăsta piere”, mai spune supărat producătorul în postarea care în scurt timp a atins 14.000 de vizualizări în mediul online.
Chiar din ferma lui Iulian Badea, Adrian Oros declara anul trecut că fermele de familie reprezintă viitorul agriculturii românești! ”În vizita mea în județul Dolj, m-am oprit în comuna Ișalnița, la ferma de familie a lui Badea Nicolin Iulian, care a reușit să își dezvolte, împreună cu familia, propria gospodărie cu solarii. Astfel, pe o suprafață de aproximativ 3.000 mp, fermierul deține 14 solarii cultivate cu tomate soi autohton, renunțând la hibrizi în favoarea gustului roșiilor pe care le cultivă acum. Totodată, m-am întâlnit cu legumicultori și locuitori ai comunei Ișalnița și am discutat cu aceștia despre problemele cu care se confruntă, în special privind desfacerea produselor în piață și susținerea fermei de familie. Avem în vedere includerea în viitoarea politică agricolă a unor măsuri consistente de sprijinire a tuturor legumicultorilor care cultivă legume în spații protejate, astfel încât cultivarea legumelor să fie una rentabilă”, promitea Oros anul trecut.
Filmarea cu Adrian Oros din ferma lui Iulian Badea, postată chiar de ministru pe pagina personală aici:
:
O altă promisiune încălcată de ministru este și faptul că înființarea rețelei de depozite regionale strategice pentru alimente la nivel regional pe bani europeni prin intermediul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR), de care s-a tot vorbit în ultima vreme, s-a dovedit a fi un proiect neinteresant pentru Bruxelles. La fel ca și irigațiile, de altfel.
În loc de depozite pe granița de Vest ca să fim mai aproape de Occident și să ne fie mai ușor să exportăm producția, după cum spuneau autoritățile, acum trebuie să fim atenți la importuri care oricum constituie o concurență puternică pentru producătorii interni și încă de ani buni.