• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenția specială pentru bovine – plătită doar pentru animalele care se află acum în ferme!

    Roxana Dobre -

    Adrian Oros avertizează din nou fermierii că banii pentru ajutorul Covid nu se vor mai plăti pentru animalelor care nu se regăsesc în ferme. Șeful de la agricultură a reamintit că cererile privind plata pe cap de animal, aferentă anului 2020, se depun până la 9 august, inclusiv.

    ”Avem banii pentru COVID. În 9 august este ultima dată când se mai pot depune cereri și amintesc că sunt bani pe care îi folosim din Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) tocmai pentru a da pe animale reale, din baza de date dar și animale care acum există în gospodării și în ferme. 225 milioane de euro”, a spus Oros în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți, 27 iulie, la sediul instituției pe care o conduce.

    Schema de ajutor de stat în sectorul bovin se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021.

    Beneficiari sunt crescătorii care dețin animale din speciile bovine (taurine și bubaline), respectiv, persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care au în posesie permanentă animale înscrise în RNE, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație.

    Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative pot fi depuse la Centrele APIA județene/locale /al Municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.

    În situația în care beneficiarii dețin mai multe exploatații de bovine cu coduri ANSVSA situate pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale din județe diferite, aceștia depun o singură cerere la Centrul APIA județean/local/al Municipiului București pe raza căruia au sediul social sau își au domiciliul, după caz.

    Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel:
    a) 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021;
    b) 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021. APIA – Aparat Central calculează cuantumul pe cap de animal prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.

    Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență.

    Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd