• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermier moldovean cu 12 ha de cireșe care stau neculese: ”Nu am unde le vinde!”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Problemele producătorilor agricoli sunt similare pe ambele maluri ale Prutului. O dovedește cazul unui pomicultor moldovean care a acceptat să vobească deschis despre locul produselor locale la raft și situația importurilor din Republica Moldova.

    Serghei Ivanov, producător în Republica Moldova, din satul Pârlița, raionul Fălești, susține că are 12 ha de cireșe și nu are unde să le vândă.

    Imagini de la fața locului au fost publicate de Democrația Acasă, transmite Știri.md.

    ”Livada este moștenirea părinților mei pentru noi, copiii. Este un an critic. Este al treilea an când nu ne putem realiza marfa. Primii doi ani au fost calamitățile naturale, piatră, secetă, iar în acest an ploile. Am ajuns la concluzia că marfa noastră nu avem cui să o vindem.

    Am ajuns, producătorii, să muncim și să nu avem cui să dăm marfa. Am investit în agricultură pentru a avea un trai mai bun, însă nu m-am gândit niciodată că voi mediatiza pe rețelele sociale problema mea. Mă doare când văd în supermarket cireșe de import, mă doare când mă duc la piață și nu am cui să vând cireșe”, declară bărbatul.

    Mai mult, agricultorul susține că deschiderea supermarketurilor i-a afectat foarte grav pe producătorii autohtoni.

    ”Pe rafturi se bagă marfă străină, iar marfa noastră nu este. Am mers la un supermarket ca să le propun marfa mea, însă mi-au zis că nu-i interesează. Suntem obligați să scoatem livezile și să renunțăm. Suntem o țară agrară, dar importăm foarte mult. Noi nu suntem protejați în niciun fel de stat”, a mai menționat bărbatul.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme

    Ultimele știri

    Abia intrat în portofoliul de porumb Soufflet Agro, Kantargo vine cu randamente ridicate și uscare rapidă Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja!