• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tornada a făcut prăpăd într-o comună. Primar: ”Totul e pus la pământ, ca soldații în război!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Tornada a făcut ravagii într-o comună din județul Giurgiu unde după numai câteva minute de grindină și vânt puternic s-au distrus sute de hectare cu porumb, grâu, rapiță și soia.

    Imaginile sunt apocaliptice, spune primarul comunei Putineiu, Gheorghe Breazu, cel care a și reușit să facă o serie de poze și un filmuleț pe care le-a pus la dispoziția Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Primarul comunei Putineiu, Gheorghe Breazu. Foto: www.jurnalgiurgiuvean.ro

    Gheorghe Breazu, primarul comunei grav afectate de tornada care a avut loc marți noapte, spune că ceea ce a văzut în câmp este greu de descris în cuvinte. Deși este un om cu experiență și familia sa face agricultură din tată în fiu niciodată nu a văzut un asemenea dezastru lăsat în urma fenomenelor meteo extreme.

    ”Nu am văzut niciodată așa ceva, nici nu am apucat să fotografiez totul, dacă vedeți niște sole cu soia nici nu zici că a fost acolo vreo cultură. Sunt pagube enorme, vorbim de o serie de blocuri fizice care sunt 100 la sută afectate”, a explicat edilul, care la rândul său este și fermier.

    Porumbul, sigurul pentru care mai există speranțe să își revină

    La rapiță este paguba destul de mare, completează primarul, care spune că așteaptă asiguratorii să facă propriile evaluări în teren. ”Vedem ce spun și ei dar noi am trecut aproximativ 70 la sută procent de daună, avem la porumb estimativ 60 la sută pagubă, prin alte tarlale 40 la sută, în altele 70 la sută. La porumb probabil își mai revine cel care este mai ”ciufulit” dar cel care este rupt nu mai are nicio șansă. Este rupt pur și simplu. La floarea-soarelui este totul pus la pământ, este smulsă de la rădăcină, este compromisă total. Grâul se mai scutură, vedem dacă mai culegem 30-40 la sută din suprafețe”, a mai explicat primarul.

    Acesta descrie cu greu momentele de panică prin care a trecut când furia naturii s-a lăsat peste comuna sa. ”Marți noaptea pe la 12.00 prima oară a venit grindina mai mare ca arpagicul, fără ploaie. S-a întrerupt și lumina, apocaliptic, vă spun. A urmat o tornadă care a lovit localitatea noastră și alte 4-5 comune vecine din câte am aflat. Nu am văzut niciodată așa ceva, vă spun sincer. Totul e pus la pământ ca soldații în război. Grâul e cu toate boabele jos, ați văzut în filmare. Eu am 250 de hectare cu grâu, din totalul de 500, am 200 de rapiță din 850 ha și porumb 130 de ha, soia din 110 ha am 60 ha”, a mai precizat Gheorghe Breazu.

    Primele măsuri luate de Primărie. Din partea ”mai marilor” speranțele de ajutor sunt zero

    Edilul a luat primele măsuri care țin de autoritatea locală dar despre ajutor din partea Guvernului sau a Ministerului Agriculturii spune că nu sunt speranțe. Acesta amintește cum ”cei mari” au uitat de fermieri și în cazul despăgubirile pentru secetă, aferente culturilor de primăvară din anul 2020. ”Astăzi au anunțat asiguratorul și vom face și adrese către Primării să facem un proces verbal, luăm toate măsurile. Nu sperăm la ajutor de la Minister sau Guvern, ne descurcăm cum putem, pentru că și anul trecut am pățit cu seceta și nu am primit decât pentru culturile de toamnă. Am rămas cu speranța”, a conchis cu amar în glas primarul.

    Te-ar mai putea interesa

    ANSVSA a ieșit în stradă cu Poliția și Jandarmeria. Transporturi ilegale de animale, descoperite la controale Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Serviciile pentru care micii crescători de vaci, oi, capre și porci nu trebuie să plătească la medicul veterinar Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România