• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Radu, Asociația Forța Fermierilor: Mă simt ca un rob al societăților de inputuri care au crescut prețurile!

    Angelica Lefter -

    Scumpirea inputurilor agricole este un subiect fierbinte care, deși nu a făcut obiectul principal al discuțiilor, nu putea fi ocolit în cadrul Congresului Fondurilor Europene pentru Fermieri 2021. Vicepreședintele Asociației Forța Fermierilor, Daniel Radu, fermier din Gruiu, județul Ilfov, a subliniat atât nivelul majorărilor de preț, cât și vulnerabilitatea exploatațiilor agricole aflate deja sub presiunea creditelor, a subvențiilor mici și a accesului greu la fonduri europene.

    ”Sincer vă spun, mă simt ca un sclav! Ca un rob! Rob al societăților de inputuri care au crescut prețurile de la 23 de milioane (lei vechi – n.r.) tona de 18-46 la 30 și ceva de milioane, așa dintr-o dată”, a mărturisit fermierul ilfovean.

    Depozite de cereale, lăsate în paragină de statul român

    Daniel Radu a arătat că este suficient un an greu în agricultură ca fermele să ajungă la faliment. ”Dacă suntem un fermier mare sau un fermier mic, suntem toți îndatorați, am făcut credite, la dobânzile pe care dumneavoastră le știți și care sunt uriașe față de ceea ce se întâmplă în Vest, la faptul că ca să vinzi marfa, să vinzi cerealele, să vinzi recoltele, fiecare se descurcă cum poate, cam asta este realitatea în România, scapă cine poate! Sunt depozite care au rămas de pe timpul comunismului care zac în paragină. Nimeni nu are o inițiativă să spună Ministerul Agriculturii, Direcția Agricolă, să spună: domnule, ce facem cu acestea, hai să dăm fermierilor, asociațiilor, să venim în întâmpinarea lor. Nu!”, a arătat vicepreședintele Asociației Forța Fermierilor.

    ”Un fermier mare este privit ca fiind un potențial hoț”

    Dan Radu a subliniat și importanța majoră pe care o au fermierii din România, mai ales cei care lucrează suprafețe mai mari de teren și care sunt printre puținii angajatori rămași în mediul rural: ”Un fermier mare este privit ca fiind un potențial hoț. Nu este normal! Noi avem un număr destul de mare de angajați, care au la rândul lor familii, copii, și care depind de noi. Deci e multiplicat cu 4 numărul de angajați. Dacă un fermier mare nu are acces la fonduri europene și nu poate să fie bine înrădăcinat și are credite, ajunge în situația de a falimenta, toată această afacere a picat pentru că până la urmă, ferma mică, medie sau mare este o afacere. Și de bunăstarea fiecărui fermier, mic, mediu sau mare, depinde și securitatea alimentară a României”.

    Investiție în agricultură cu banii câștigați prin muncă în străinătate

    Fermierul a relatat și cum a ajuns, împreună cu fratele său, să lucreze teren agricol pe meleagurile unde s-au născut. ”Avem potențial uriaș ca țară, sunt unul care am stat 10 ani prin Franța, am lucrat în construcții, m-am întors, am investit aici împreună cu fratele meu, am muncit pe brânci amândoi, dar am prieteni fermieri francezi și știu cum se derulează lucrurile. Nu este ușor nici la ei, dar condițiile climatice noi nu le putem controla, le controlează Dumnezeu. Dacă la condițiile climatice mai venim cu soiul de reguli peste reguli, eu mă simt ca fermier un sclav! Sincer vă spun, mă simt ca un sclav! Ca un rob! Rob al societăților de inputuri care au crescut prețurile de la 23 de milioane tona de 18-46 la 30 și ceva de milioane, așa dintr-o dată”, a arătat Dan Radu.

    Frații Radu au început cu 30 de hectare

    Afacerea fraților Radu a început în domeniul agricol în anul 2010 cu 30 de hectare. ”Am înființat o societate agricolă în 2011 și am tot crescut de la an la an. (…) Am tot crescut după aceea, de la an la an, am mai reușit să ne extindem, am mai cumpărat alte societăți, încă 2 ale unui om în vârstă care s-a retras sin agricultură și ne-am împrumutat și am cumpărat și o altă societate a altcuiva care a renunțat și am ajuns să lucrăm o suprafață de aproximativ 1.300 de hectare”, a relatat fermierul.

    Fondurile europene, pe listă în viitorul apropiat

    Deși lucrează o suprafață importantă de teren, frații Radu nu au accesat până acum nicio finanțare nerambursabilă, dar intenționează că accese fonduri în viitorul apropiat. ”N-am accesat niciun fond european, singurele subvenții au fost cele prin APIA, ba chiar într-un an, subvențiile APIA au fost cele care ne-au rămas ca și profit, să spunem, și ne-au permis ca să rezistăm până anul următor (…) Pot să spun că singura agenție de care suntem mulțumiți și care este cu adevărat profesionistă și își găsește locul pe eșicherul agriculturii este agenția APIA, mă refer la domeniul agricol, la administrația agricolă. Sincer? Aș desființa Ministerul Agriculturii, aș întări mai mult agenția APIA. Nu văd eficiența Direcțiilor Agricole care nu ne-au vizitat niciodată din 2010, nu știu de ce”, a spus Dan Radu.

    ”Faptul că subvenția la motorină este foarte jos și nu numai că este foarte jos, dar iei factura la motorină în iunie acum, o depui și încasezi banii la anul, TVA rămâne în contul statului, statul folosește și-ți dă banii când vrea el. Nu mai zic că și subvențiile mici…și așa mai departe … și Green Deal, toate vor îngreuna viața fermierilor”, apreciază fermierul.

    Despre prima ediție a Congresului Fondurilor Europene pentru Fermieri, vicepreședintele AFF a declarat că și-ar fi dorit și ar fi fost normal ca un astfel de eveniment să fie organizat deja la a XIV-a ediție, la 14 ani de la aderarea României în Uniunea Europeană. ”Nu este normal ca noi să batem pasul pe loc și să rămânem în situația în care suntem. Ce pot să spun este că dacă piața n-ar fi mers în acești 10-11 ani în maniera în care a mers, anul trecut, de fapt, am realizat că încă un an complicat și fermierul se duce în cap, ca să spun așa. Sper eu ca acest Congres să fie un punct de plecare, pentru că ar fi trebuit ca acest congres să fie făcut de către Ministerul Agriculturii cu ani în urmă și să fi venit în întâmpinarea noastră, a fermierilor! Mă bucur și sper ca această întâlnire să aducă rezultate bune pentru fiecare dintre noi”, a conchis Daniel Radu.

    Asociația Forța Fermierilor a organizat miercuri, 30 iunie, prima ediție a Congresului Fondurilor Europene pentru Fermieri, eveniment în cadrul căruia a fost lansată Divizia de consultanţă pentru fonduri europene a Asociaţiei.


    Te-ar mai putea interesa

    Vasile Crapciu, crescător de vaci: Vânzările la lapte s-au prăbușit. Ne-au invadat supermarketurile Rubin Mihalca s-a întors din Noua Zeelandă pentru a-și face fermă de vaci acasă, la Borlești Tânărul Constantin Ștogrincă se pregătește să ducă mai departe ferma de 1.100 ha a familiei

    Ultimele știri

    Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!” Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Sătenii din mai multe comune au interzis să își mai taie porcii timp de 7 zile