• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce trebuie să faci și să nu faci dacă te întâlnești cu ursul. 15 acțiuni vitale în cazul unui atac

    Roxana Dobre -

    Ce trebuie să faci și să nu faci dacă te întâlnești cu ursul sau animalul te atacă. Recomandări pentru a te proteja în cazul unui atac de urs sunt colectate de la experți, de la persoane care cunosc bine pădurea, habitatul ursului, dar și comportamentul acestor animale sălbatice.

    Incidentele tragice din ultima perioadă, în care urşii au ieşit destul de des din habitatul lor natural şi s-au apropiat din ce în ce mai mult de oameni sau chiar i-au atacat, au băgat spaima în mulți crescători de animale, fermieri sau oameni simpli care iubesc drumețiile pe munte. De aceea, trebuie să ştim câteva reguli simple care trebuie respectate chiar dacă imprevizibilitatea animalului şi viteza de reacţie a acestuia nu pot fi anticipate nici de cei mai mari cunoscători ai acestei specii.

    Ce trebuie să faci și să nu faci în pădure pentru a evita un conflict cu ursul:

    1. Asigurați-vă că zona unde vă deplasați nu este ”împânzită” de urși. Fie că mergeți într-o simplă drumeție sau să culegeți ciuperci, sau fructe de pădure, trebuie să vă asigurați că zona unde vă deplasați nu este una cunoscută pentru atacurile urșilor sau prezența acestora. Astfel, este o regulă de bază să vă luați această măsură de precauție;
    2. Nu plecați niciodată neînsoțiți. Mergeți într-un grup de patru sau mai mulți oameni și rămâneți aproape împreună. Grupurile de acea dimensiune sunt mai puțin probabile de a fi atacate sau în cazul unei tragedii, unul dintre membrii grupului poate cere ajutor;
    3. Faceți mult zgomot. Chiar dacă vorbim de un animal feroce și ursul este la rândul lui speriat de zgomot sau sunete pe care nu le cunoaște. Astfel, când plecați cu mai mulți însoțitori asigurați-vă că discutați tare între voi, sau chiar să cântaţi. Mai există varianta să purtaţi agăţat de rucsac un aşa-zis BellBear (clopoțel anti-urs n.r), care sună de fiecare dată când te mişti. Clopoțelul este echipat cu un magnet care oprește sunetul atunci când nu este folosit. Atenție, însă! Autorităţile nu vă recomandă să fluierați, să folosiți un fluier sau să țipați. Aceste zgomote pot suna ca un animal în durere, care poate atrage un urs;
    4. Nu plecați niciodată pe ceață sau ploaie. Verificați prognoza meteo înainte să vă deplasați și nu plecați sub nicio formă dacă se anunță ploi sau dacă este ceață. Cele două fenomene meteo cresc riscul unei astfel de întâlniri deoarece animalele se simt în siguranţă la adăpostul unor astfel de manifestări meteo şi ies în căutarea hranei;
    5. Purtați întotdeauna în rucsac petarde, fumigene sau orice alte obiecte care scot un zgomot puternic. Dacă observați aproape sau chiar la depărtare prezenţa unui urs faceți cât mai mult zgomot care să îl alunge, cum ar fi să prindeți niște petarde sau prin lovirea cănilor sau a vaselor de metal pe care le aveți în bagaj;
    6. Nu vă aventurați în zone unde câmpul vizual este redus din cauza copacilor deși sau a vegetației. Mergeți doar pe poteci mari și zone unde câmpul vizual este bun, în caz contrar in cauza copacilor s-ar putea să vă treziți cu ursul faţă în faţă;
    7. Nu vă panicați! Deși este greu să nu îți pierzi cumpătul când ești față în față cu un animal periculos, încercați pe cât posibil să nu vă panicați. Și în niciun caz nu fugiți pentru că veți transforma în victimă cu siguranţă şi este garantat că nu puteți să fugiți mai repede decât el.
    8. Purtați întotdeauna la gât un fluier funcțional și care poate scoate mult zgomot. În magazinele de specialitate se găsesc chiar fluiere ”anti-urs„ care fac un zgomot mult mai puternic decât cele obișnuite. Deși nu este recomandat să îi folosiți ”preventiv” fluierul poate fi de ajutor dacă vă treziți față în față cu ursul. Acesta este foarte sensibil la zgomot iar faptul că vă este foarte la îndemână vă poate ajuta să reacționați prompt. Fluierați cât puteți de tare şi adoptați o poziţie ameninţătoare, fluturând mâinile şi privindu-l în ochi. De cele mai multe ori fug, dar, înainte de toate astea, aveți grijă că el are pe unde scăpa. În plus, fluierul vă poate ajuta și să vă semnalați prezența dacă sunteți rănit iar echipe de salvatori vă caută;
    9. Întâlnirea față în față necesită multă stăpânire de sine astfel că dacă în situaţia de mai sus, nu aveți fluier, faceți zgomot cu ce puteți, ţipați, bateți din palme. După aceea trebuie să vă retrageți încet, cu ochii la el. Dați drumul rucsacului dacă totuşi vine spre tine, aruncă-l în opusul direcţiei pe care tu o vei lua pentru că cel mai probabil este interesat de mâncare, nu de tine.
    10. Nu purtați în rucsac alimente care miros puternic sau sunt superficial ambalate. Ursul clar în primul rând vine după hrană, astfel că Împachetați cât mai bine hrana pe care o cărați încât să nu miroasă prea tare. Nu mâncați în locurile împădurite şi care ştiți că sunt frecventate de urşi, s-ar putea să aveți musafiri nepoftiţi la masă.
    11. Purtați întotdeauna un spray cu piper. Urșii au mirosul dezvoltat pentru că au un nas sensibil iar piperul este puternic iritant. Este conceput pentru a respinge un urs agresiv (dar vă poate afecta și vouă respirația și vederea, dacă vântul vă suflă în față). Este eficient la o distanță de 12-30 de picioare. Spray-ul la urs este un factor de protecţie excelent, cu aproximativ 90% eficienţă. De obicei, trebuie să scoateți clema de siguranță înainte de a-l putea utiliza. Încercați să o scoateți de acasă, înainte de călătorie. Dar este important ca sub nicio formă să nu îl folosiți dacă nu este cazul să răniți alte animale;
    12. Ursoaicele mame sunt cele mai agresive. Ca orice mamă, ursoaica își apără puii și sunt mult mai periculoase decât masculii. Dacă aţi fost atenţionaţi de existenţa ei în traseul vostru, urmaţi sfatul şi evitaţi traseul. Este valabil şi în cazul urşilor turbaţi;
    13. Urcați în copac. Deși pare o metodă văzută mai mult ”în filme” în cazuri extreme vă poate salva viața. Ochiți un copac care să vă permită cățărarea și după ce vă asigurați că sunteți în siguranță sunați după ajutor. Deși ursul este un bun cățărător nu va fi interesat să se urce în copac dacă nu este provocat sau dacă bagajul pe care îl purtați nu miroase puternic a mâncare;
    14. Nu vă riscați niciodată viața într-o luptă cu ursul. Chiar dacă vă atacă animalele sau pur si simplu le ”fură”, nu încercați niciodată să le recuperați sau să le salvați pentru că o luptă cu ursul e clar inegală. Dacă atacul este în desfășurare sunați de urgență salvatorii și așteptați într-un loc care este sigur. Și prezența câinilor este de ajutor dar nici pentru ei lupta nu este întotdeauna ”dreaptă”.
    15. Calmul și mișcările lente vă pot salva viața. Ursul nu trebuie provocat în niciun caz! Miscările line, și statul cu trupul cât mai aproape de sol sunt semne clare pentru urs ca nu ești o provocare și, prin urmare, ar trebui să te lase în pace. Nu fugiți în niciun caz! Când vă îndepărtăți de urs, nu vă intoarceți cu spatele. Iar daca sunteți cu grupul, aveți grijă ca toți să vă păstrați calmul și să vă îndepărtați de urs făcând aceleași mișcări, într-un ritm foarte încet, păstrând oarecum impresia unui singur corp. Daca vă miscați haotic și faceți zgomote iritante, ursul se va simți amenințat și, cu siguranță, va ataca.

    Te-ar mai putea interesa

    Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”