• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Botănoiu, AFR: Domnule premier Cîțu, faceți un bine fermierilor și remaniați-l pe Oros!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Imediat după ce Asociația Forța Fermierilor a solicitat demiterea ministrului Adrian Oros, o poziție similară a fost adoptată și de noul lider al Asociației Fermierilor din România (AFR). Proaspăt ales în funcția de președinte al AFR, Daniel Botănoiu, a avut astăzi prima poziție oficială în această calitate, solicitând remanierea lui Adrian Oros din funcția de ministru al Agriculturii.

    ”În timp ce vremurile sunt tot mai tulburi, iar fermierii – trecuți deja pe sub toate furcile caudine – încearcă să găsească soluții la probleme create și din cauza incompetenței sau tupeului unora, apare și Oros să-și dea cu părerea despre realitatea din birou.
    Dar variațiunile pe aceeași temă, cum că totul e în grafic (culmea ar fi să zică și Oros că fermierii sunt fericiți…!), n-ajută pe nimeni. Dimpotrivă! Domnule Oros, ne încurcați! După ce că sunteți nechemat pe aici, mai vorbiți și tâmpenii. Păi, ca ministru, în loc să pierdeți timpul cu declarații aberante despre producție, despre calitate sau cantitate, despre cum va fi grâul și în ce lume minunată trăim…, mai bine vă faceți treaba” – a transmis Daniel Botănoiu în cadrul unui mesaj public pe pagina sa de Facebook.

    ”Chiar și așa mai lent cum sunteți, pas cu pas, ocupați-vă de PNS-ul așteptat de toți, nu-l lăsați nescris! Acest Plan Național Strategic pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027 este prioritatea numărul unu pentru sectorul agroalimentar din România. Drept urmare, vă reamintesc că trebuie scris. Și trebuie scris bine! Să vă reamintesc că ați mai scris prostii și după aia ați început să bociți peste tot că planul cel mai verde și cel mai verde plan…? Domnule Oros, măcar în al douăsprezecelea ceas înțelegeți cât de important este să aveți temele făcute, nu ne mai permitem să rămânem de căruță. Scrieți planul bine, luați în calcul că acest PNS trebuie să ofere toate instrumentele dezvoltării agriculturii naționale și a mediului rural, pe tot ce ține de acestea! Scrieți, domnule ministru, scrieți PNS mai repede că este în joc securitatea alimentară a românilor și lumea satului românesc.

    Și, pe lângă PNS, haideți să vedem ce soluții găsiți cu plata subvențiilor! Haideți să vedem ce faceți pentru a proteja fermierii în fața celor de la mediu, de la fisc, de samsari și de toți cei care nu înțeleg cât de încercați sunt acești producători care ne pun pâinea pe masă! Acești fermieri loviți din toate părțile asigură securitatea și siguranța alimentară. Chiar nu vă pasă? Sunteți responsabil, treceți la treabă! Sau, dacă este prea mare pălăria pentru dvs., lăsați-ne! Ne încurcați. Deja ați scufundat agricultura României! Sau vreți s-o faceți submarin?

    P.S. Domnule prim-ministru Cîțu, faceți-ne binele de care avem nevoie! Demiteți managerul de la ministerul agriculturii, adică pe dl Oros! RE-MA-NI-E-RE!!!”, mai precizat președintele AFR.

    Te-ar mai putea interesa

    APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte

    Ultimele știri

    Fermierii polonezi au încasat deja 2,66 miliarde euro la prima tranșă din subvenții. Ambițiile României, mult mai mici Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos TIMAC AGRO România investește în educație și sustenabilitate: ateliere dedicate copiilor, în Săptămâna „Școala Altfel” Fermierii români trec de la telemea la Gouda și Camembert. Șef cooperativă: „Mulți retaileri ne închid ușa din start” Măsură pe trei luni pentru motorină mai ieftină. Fermierii – față în față cu cea mai scumpă campanie agricolă