• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Apicultor despre întâlnirea cu ministrul Oros: ”A fost o formalitate care mimează dialogul!”

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Viorel Iosif, unul dintre reprezentanții apicultorilor prezenți la ultima întâlnire cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a împărtășit colegilor câteva impresii în urma discuțiilor ce au avut loc joi, 8 iulie, la sediul Ministerului Agriculturii.

    În opinia lui Viorel Iosif, reprezentant al Asociației Apicole „Valea Prahovei”, timpul acordat întâlnirii cu apicultorii nu a fost suficient pentru ca cei prezenți să-și spună problemele, iar dialogul a fost, de fapt, ”o formalitate care a bifat o acțiune de consultare a partenerilor sociali prevăzută de legile europene”.

    Potrivit lui Viorel Iosif, nici crescătorii de albine nu au manifestat maxim interes pentru această întâlnire cu autoritățile. Apicultorul a postat în grupul de Facebook ”Apicultori din România – Exclusiv apicultura”, un mesaj în care explică, nemulțumit, cum a decurs dialogul, mai ales că din 96 de apicultori invitați s-au prezentat doar 8.

    ”Au fost invitați prin e-mail 96 de apicultori și au participat efectiv 8. Timpul afectat a fost de 1 oră și nu toți participanții au avut posibilitatea să se pronunțe. Întâlnirea a fost în nota obișnuită: o formalitate care mimează dialogul și bifează o acțiune de consultare a partenerilor sociali prevăzută de legile europene. U.E. a suplimentat fondurile PNA 2021 și 2022 cu câte 800.000 de euro. Banii au fost repartizați de minister pe măsurile programului, cea mai mare ”felie” fiind repartizată pentru achiziția de material biologic. Am asistat și la niște ”contre” între 2 apicultori care până de curând erau prieteni. Deci, ne-am plimbat până la MADR pentru ca să semnăm o listă de prezență”, scrie apicultorul prahovean, care îi nominalizează pe cei prezenți.

    ”Cei 8 participanți au fost: 2 de la ACA, 2 de la Romapis, 1 din Vâlcea, 1 din Teleorman, 1 din Prahova și 1 din Timiș”, după cum a menționat Viorel Iosif.

    Reprezentanții apicultorilor s-au întâlnit cu ministrul Adrian Oros și secretarul de stat Antal Szabolcs Barabasi pentru a discuta mai multe subiecte fierbinți, printre care și acordarea unui ajutor de minimis pentru sectorul apicol. În final ministrul Agriculturii a promis că va analiza acordarea unui astfel de sprijin, în limita prevederilor bugetare alocate MADR pentru anul 2021. Acest lucru se pare că nu i-a mulțumit foarte tare pe apicultori.

    CITIȚI ȘI: Ministrul Oros – anunț privind posibilitatea acordării unui ajutor de minimis în apicultură

    Te-ar mai putea interesa

    Un specialist din piața cerealelor explică de ce grâul este scump pe bursă, dar ieftin în gospodăria fermierului Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile

    Ultimele știri

    Cerealele din România se ieftinesc, în timp ce Ucraina își triplează exporturile prin Portul Constanța Grâul românesc, prins între escaladarea războiului din Marea Neagră și presiunea exporturilor rusești Argentina ar putea stabili un record la exporturile de porumb din cauza problemelor logistice din Ucraina EPPO: 237 de proiecte pe fonduri europene pentru fermieri, fraudate. Dosarul, la Tribunalul București Cooperativa Grădina Noastră din Matca se alătură programului dedicat al Carrefour România