• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Salarii mai mari pentru funcţionarii care lucrează la elaborarea Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Deşi munca lor implică proiecte şi programe de miliarde de euro din fonduri europene, salariile lor nu sunt cu nimic mai mari decât cele ale colegilor din alte ministere, care au responsabilităţi mult mai reduse. În curând, lucrurile s-ar putea corecta, iar funcţionarii din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care lucrează la elaborarea şi implementarea Programelor Naţionale pentru Dezvoltare Rurală ar putea beneficia de venituri mai mari.

    Propunerea a fost făcută, sub formă de amendament, de către deputatul UNPR Valeriu Steriu. „În prezent, colegii de la minister închid alocarea financiară pe PNDR 2007-2013 şi lucrează şi la PNDR-ul nou, pentru exerciţiul financiar aferent 2014-2020. În ciuda acestui lucru, condiţiile de plată la MADR pentru aceşti specialişti sunt similare cu cele ale funcţionarilor din alte ministere şi sunt sub nivelul celor care lucrează în Ministerul Fondurilor Europene care lucrează tot la programe operaţionale. Din acest motiv, aceşti experţi sunt predipuşi şi chiar au început să plece”, a explicat Steriu.

    Potrivit fostului secretar de stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, majorările propuse nu vor avea un impact bugetar, întrucât structurile în cauză îşi acoperă singure cheltuielile. La rândul său, deputatul Petre Daea a înaintat un al doilea amendament, acela ca prevederile anunţate de Valeriu Steriu să se aplice şi angajaţilor care îndeplinesc, prin delegare, funcţii şi atribuţii legate de administrarea fondurilor europene în cadrul MADR.

    Ambele amendamente au fost votate în unanimitate în cadrul Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor şi vor fi transmise în plen, pentru votul decisiv.

    Te-ar mai putea interesa

    Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Un fermier și-a completat cererea pentru subvenții cu un agent AI Țeapă de 300.000 de lei cu cereale: A vândut, dar apoi nu a mai livrat marfa Floarea-soarelui FOB România coboară sub 600 dolari/tonă. Cotațiile cerealelor la final de săptămână MADR: Plată de 2.300 lei/cap de animal, în conturi pentru crescători până la 18 decembrie 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene