• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Oros – anunț despre plata ajutorului Covid pentru bovine!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Anunțul ministrului Oros pentru fermierii care așteaptă banii alocați pe cap de animal pentru bovine și tona de lapte! Șeful de la agricultură a anunțat marți, 13 iulie, în cadrul unei conferințe că până în prezent au fost depuse 22.636 de cereri de solicitare.

    ”Vreau să fac câteva precizări privind ajutorul pentru crescătorii de bovine. Noi la începutul anului am decis împreună cu asociațiile de crescători să evităm aceas dată istorică 2013 care ne obliga oarecum prin procedură să dăm ANT pentru 220.000 de animale care nu mai sunt, și aici este vorba despre 17.000 de proprietari care sunt acum cu siguranță supărați pentru că suma rămasă a fost transferată în schemă de Ajutor COVID. Aceasta a înseamnat să facem Ordonanță de Urgență care a trecut prin toate furcile caudine și să notificăm Ordonanța la Comisie, am primit și aprobarea. Acum se primesc cererile la APIA, noi am păstrat toate criteriile de eligibilitate pentru ANTZ. Avem 22.636 cereri de solicitare iar 9 august este data limită de depunere a cererilor astfel încât toți cei care ar fi beneficiat de ANTZ și au acum animale în ferme să beneficieze de această sumă”, a punctat Oros.

    Reamintim că măsura se derulează prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură care continuă campania de primire a cererilor prinvind acordarea ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 până la data de 9 August, inclusiv.

    Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier?

    Ultimele știri

    Licitație cu dedicație la APIA: „Erori materiale” cu bani publici, în numele fermierilor. Afacerea Portalul Fermierii polonezi au încasat deja 2,66 miliarde euro la prima tranșă din subvenții. Ambițiile României, mult mai mici Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos TIMAC AGRO România investește în educație și sustenabilitate: ateliere dedicate copiilor, în Săptămâna „Școala Altfel” Fermierii români trec de la telemea la Gouda și Camembert. Șef cooperativă: „Mulți retaileri ne închid ușa din start”