• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Producția din acest an l-a convins! Fermierul Aurel Gropeneanu va semăna toată rapița din fermă cu Pioneer

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Fermierul Aurel Gropeneanu este apreciat de colegii din agricultură, dar și reprezentanții companiilor de agribusiness, ca fiind un profesionist care pune accent pe randament și mai puțin pe ”poleiala„ culturilor. Anul aceasta, agricultorul care a aderat recent la Asociația Forța Fermierilor și care lucrează cea mai mare parte a terenului său în județul Brăila, speră că va recolta 20 de tone la hectar cu porumbul P 1551 de la Pioneer, brandul Corteva Agriscience.

    În prima parte a lunii iulie, fermierul Aurel Gropeneanu  a organizat în fermă o întâlnire, mai bine zis o vizită în câmp alături de reprezentanții companiei Corteva Agriscience. Alături de alți fermieri din zonă, Gropeneanu a făcut o evaluare ”la sânge” a culturilor sale înființate în primăvară. Când a tras linie, totul a dat cu plus până la acel moment. Aprecierile au venit și din partea oficialilor Corteva.

    ”În urma unei vizite în câmp făcute cu domnul Aurel Gropeneanu, unul dintre cei mai puternici fermieri din sud-estul României, am decis să facem împreună un eveniment pentru a prezenta câteva lanuri de porumb și floarea-soarelui așa cum mai rar s-au întâlnit în ultimii ani în România, asta datorită condițiilor climatice, dar și datorită unei tehnologii intensive aplicate de către domnul Gropeneanu, fermier care cultivă pe toată suprafața, vorbesc de floarea-soarelui, porumb, rapiță – Pioneer”, a declarat Cătălin Stoianov, directorul regional Corteva Corteva Agriscience pe județele Brăila, Galați și Buzău.

    Hibridul de porumb P1551 arată extraordinar

    Atracția evenimentului a fost hibridul de porumb P1551, un porumb de grupă FAO 580, deci tardiv, un porumb recomandat tehnologiilor medii și ridicate sub irigație sau în zonele cu pluviometrie ridicată.

    ”Am prezentat într-o solă hibridul P1551, un hibrid la care domnul Gropeneanu are așteptări cel puțin 20 de tone pe hectar, cel mai productiv hibrid Pioneer din Europa. Domnul Gropeneanu a investit foarte mult în tehnologie în cursul anilor, întotdeauna a făcut fertilizările ca la carte și niciodată nu a făcut rabat la cheltuieli chiar dacă nu a avut un profit foarte mare întrucât costurile pe hectar cu inputurile au fost foarte mari”, a mai spus Cătălin Stoianov.

    Investiții pe termen lung în creșterea calității solului

    Gazda evenimentului, fermierul Aurel Gropeneanu lucrează în total 4.000 de hectare în Buzău și Brăila, din care o parte Insula Mare a Brăilei. Recunoaște să starea bună a culturilor din acest an este rezultatul unei investiții de mai mulți ani în prelucrarea corectă a solului și într-o fertilizare adaptată.

    ”În urma acestui eveniment, fermierii care au fost invitați au fost impresionați de ceea ce au văzut, fapt care se datorează pregătirii terenului și fertilizării lui, atâtor ani de zile de când lucrez acest teren și rezultatele încep să apară. Fiecare fermier, după părerea mea, trebuie să aibă grijă de pământ și în fiecare an trebuie să fie fertilizat așa cum îi dă cartarea și în funcție și de cultura pe care o seamănă. Părerea mea este că agricultura românească este pe un drum foarte bun, doar că fermierii întâmpină unele probleme în care Agrointeligența, după părerea mea, ne ajută foarte mult și le doresc succes în continuare să aibă aceleași rezultate ca și până acum!”, a spus fermierul.

    90% din genetica fermei este de la Corteva

    De precizat că în ferma sa, Aurel Gropeneanu merge, în proporție de 90% pe genetica furnizată de Corteva Agriscience. ”După părerea mea, Pioneer – Corteva este una dintre cele mai puternice firme din România pe majoritatea hibrizilor. Eu am ales această companie pentru că de-a lungul anilor am folosit-o și sunt foarte mulțumit. Nu vreau să fac discuții și să fiu răutăcios, dar în schimb e cea mai bună companie din România”, ne-a spus fermierul.

    Va semăna 600-700 ha de rapiță, toate cu Pioneer

    La rapiță – cultură care ocupă 600-700 de hectare în ferma Gropeneanu, procentul Pioneer urcă la 100%, mai ales după ce fermierul a obținut rezultate excelente și în acest an. ”Întrega suprafață va fi cultivată de hibrizi Pioneer. Și anul acesta, producția pe care mi-a dat-o Pioneer a fost execelentă. Am sărit de 4.400 de kilograme la hectar pe ce am recoltat până acum – 50 de hectare”, a precizat Gropeneanu.

    Fermierul Aurel Gropeneanu, alături de Marius Cătălin Bran, Director de Dezvoltare Grupul Agrointeligența

    În cadrul evenimentului din 9 iulie, reprezentantul Corteva a făcut câteva precizări și despre produsele folosite.

    ”Pe întreaga suprafață de floarea-soarelui, fermierul Aurel Gropeneanu a folosit produsul Tanos. De asemenea, porumbul a fost erbicidat 100% cu produsul Principal Plus. După cum ați văzut, în lanurile de porumb era ”asfalt” între plante. În cultura de cereale păioase , fermierul se așteaptă la produse de 8-9 tone, printre fungicidele aplicate a fost produsul Evolus care a liniștit toți agenții patogeni din cultura sa de grâu. Acum, la înfloritul porumbului, a aplicat produsul Inazuma pentru combaterea lepidopterelor din cultura de porumb”, a declarat Cătălin Stoianov, directorul regional al companiei Corteva pe județele Brăila, Galați și Buzău.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Construcțiile ridicate pe terenuri agricole pot intra în legalitate prin plata unei taxe Cele mai bune soiuri de cireși: topul realizat de specialiști la Stațiunea CDVP Pietroasa-Istrița Este oficial: Exporturile de oi din România – interzise până pe 31 decembrie. Decizia, în Jurnalul UE! Avans APIA 2026: Plățile – din luna septembrie. Fermierii, banii mai repede în conturi! Carrefour România introduce reduceri pe termen nelimitat: sute de produse cu discounturi progresive

    Ultimele știri

    Fermierii care au avut culturi calamitate de secetă în 2025 vor primi despăgubiri! Cuantum: 200 euro/ha Tanczos Barna și Alexandru Bociu – negocieri zilele acestea cu Comisia Europeană pentru deblocarea exporturilor de ovine! Fermierii din 22 de județe – blocați cu laptele și brânza în ferme! Barbu a promis noi credite agricole ”de săptămâna viitoare”. Niciun cuvânt despre ajutoarele de 68 euro/vacă și de 20 euro/porc Florin Barbu a trecut de comisii cu vot PSD și susținere AUR. Companiile care vor pierde subvențiile APIA!