• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Documentul care salvează subvențiile APIA ale fermierilor! Termen de depunere – 10 zile!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Document important care îi poate salva pe fermieri de sancțiuni APIA chiar și de 100 la sută, dar care trebuie să fie înregistrat oficial la agenția de plăți în termen de 10 zile! Producătorii agricoli care constată că suprafețe ale exploatației sale au fost arse, focul fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi penalizați, trebuie să prezinte la APIA, în decurs de 10 zile lucrătoare de la producerea evenimentului, un document obligatoriu. Important de precizat că termenul de 10 zile este esențial pentru a anunța APIA astfel că depășirea acestuia poate duce la sancțiuni și controale în plus pe toate suprafețele exploatației agricole, chiar dacă aceasta nu era inclusă în eșantionul de verificări.

    Potrivit unui buletin informativ emis de APIA Gorj, fermierii trebuie să depună o copie după sesizarea depusă și înregistrată la Poliție sau la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență privind producerea acestui fapt. În caz contrar, exploatația poate suferi sancţiuni administrative sau reduceri la sumele autorizate la plată, care pot ajunge chiar la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru anul în curs (de la 5% până la 100%), în funcţie de amploarea (răspândirea la terenuri sau exploatații învecinate) şi persistența în timp a urmărilor produse. ”Gravitatea faptei este întotdeauna mare, indiferent de suprafața afectată, și atrage efectuarea controlului APIA la toate parcelele fermei, inclusiv cele neafectate de astfel de fapte”, precizează sursa citată.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a preluat în permanență comunicările instituțiilor abilitate pe acest subiect și a avertizat asupra riscurilor la care sunt expuși fermierii dacă ard resturile vegetale. Despre cel mai recent articol aici: Subvenții APIA: Fermierii care la se fac tăieri din plățile la hectar pe acest an!

    APIA reamintește că interdicţia arderii miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente constituie condiţie obligatorie pentru fermieri conform Standardului GAEC 6- ”Menținerea nivelului de materie organică din sol, inclusiv interdicția de a incendia miriștile arabile”, prevăzut în Anexa la Ordinul MADR/MMAP/ANSVSA nr. 352/636/54/2015.

    Arderea mirştilor şi a resturilor vegetale afectează sechestrarea carbonului în sol. Astfel, creşte riscul la eroziune şi în atmosferă se degajă CO2, conducând la amplificarea gazelor cu efect de seră.

    3 instituții pot verifica terenurile, în baza unui protocol încheiat în 2019

    APIA a încheiat în 2019 un protocol de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control privind respectarea de către fermierii care solicită sprijin financiar din fonduri europene şi naţionale a bunelor condiţii agricole şi de mediu, referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, pentru protejarea mediului împotriva poluării şi prevenirea incendiilor.

    Potrivit Protocolului de colaborare, APIA va fi informată de către GNM și IGSU asupra unui eveniment (ardere) prin transmiterea prin email, sms, etc., de fotografii georeferentiate, executate la fața locului, în
    vederea marcării cu acuratețe a zonelor în care au avut loc arderile. Reprezentanţii APIA identifică fermierul/fermierii pe terenul căruia / cărora a avut loc arderea şi efectuează verificări la faţa locului în scopul întocmirii raportului/rapoartelor de control.

    APIA mai menţionează că, respectarea cerinţei GAEC 6.2 se verifică la nivelul parcelei agricole a fermierilor care au depus cereri unice de plată, elementul de control reprezentându-l existența unor indicii privind arderea miriștilor sau a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente, potrivit Anexei nr. 2 din Ordinul MADR nr. 999/2016 privind aprobarea sistemului de sancţiuni administrative pentru ecocondiţionalitate aplicabil schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri începând cu anul 2016, cu modificările şi completările ulterioare.

    ”În situaţia în care nu sunt respectate normele privind ecocondiţionalitatea în orice moment în cursul anului calendaristic în cauză şi când respectiva neconformitate este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni direct imputabile beneficiarului care a solicitat plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin privind schemele de plăţi directe sunt aplicate sancţiuni administrative sub forma unor reduceri sau a unor excluderi din cuantumul total al plăţilor efectuate sau care urmează să fie efectuate beneficiarului”, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale prevăzute de regulamentul menţionat (de la 5% până la 100%)”, mai subliniază agenția.


    Te-ar mai putea interesa

    Greșeli de evitat la grâu, porumb și floarea-soarelui. Lecții din teren Dosar DNA în apicultură: Fonduri pentru tineri fermieri, obținute cu acte false Strugurii cultivați în solar, o cultură de viitor. Ion Păunel: „În România sunt deja 15-20 de hectare” Fermierii cer derogări pentru transportul cerealelor: „În campanie, șoferii nu lucrează ca în transportul de marfă” Subvenții APIA 2026. E oficial: Avans mai mare din plata pe hectar și banii mai devreme în conturi!

    Ultimele știri

    Ce trebuie să știe fermierii despre viitoarea recoltă de porumb: tendințe de preț Vești despre prețul grâului: Cotații mai bune în portul Constanța, Rusia crește exportul, cererea Egiptului scade Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță Ploi torențiale, rafale de 70 km/h și grindină. România, sub trei avertizări meteo consecutive Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!”