• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Valentin Popa: ”Oameni buni, treziți-vă! Ați dat pământul la străini pe 300 kg/ha redevență!”

    Roxana Dobre -

    Decidenții politici nu cunosc de cele mai multe ori urmările voturilor lor din Parlament sau deciziile pe care le iau la nivel de Guvern. Valentin Popa, fermier din localitatea Sohatu și Vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor, județul Călărași, a transmis în cadrul Congresului Fermierilor 2021 , care a avut loc pe 7 septembrie la București, că foarte mulți producători agricoli sunt deja în faliment, fiind executați financiar de bănci, ca urmare a votului privind neacordarea despăgubirilor pentru seceta înregistrată la culturile de primăvară din anul 2020. În plus, și acordarea terenurilor agricole către străini pe redevențe mici îi supără pe fermierii români!

    În cadrul Asociației Forța Fermierilor, fermierul din Călărași este și Coordonator al Departamentului Ferma de Familie – Sectorul vegetal.

    ”Vreau să spun că anul trecut, dacă vorbeam în perioada aceasta, nu se știa de Asociația Forța Fermierilor, era un teren extravilan, într-un cuvânt. Acum, la momentul acesta suntem o forță, mai mult ca o forță. Pe zi ce trece foarte mulți fermieri vin către asociația noastră și este un lucru îmbucurător pentru noi. Și pentru mine este îmbucurător că fac parte din Asociația Forța Fermierilor! Aș vrea să trag un semnal de alarmă, că avem foarte mulți, sau câțiva politicieni aici, cum au gândit ei de au votat împotriva calamităților de primăvară și poate când vor avea cuvântul ne vor și răspunde dacă s-au gândit vreodată că acei fermieri, poate unii dintre ei au intrat în faliment sau unii dintre ei sunt executați la momentul acesta. Doi la mână, de ce nu avem o lege ca fermierul să fie obligat să se asigure și noi, la rândul nostru să fim despăgubiți pentru culturile calamitate. De secetă este vorba, că firmele de asigurări știți foarte bine că nu ne asigură pentru secetă”, și-a început Valentin Popa discursul.

    300 de kg la hectar, redevența plătită de străini pe terenurile statului 

    Valentin Popa a amintit și de redevențele mici pe care le plătesc străinii pe terenurile statului.  ”(…) Este vorba despre terenurile ADS-ului (Agenția Domeniilor Statului n.r). Oameni buni, treziți-vă! Ați dat numai la străini care lucrează mii de hectare și un tânăr fermier român care are nevoie rămâne pe dinafară. Veniți în presă și spuneți că dați 50 de hectare la un tânăr fermier și 50.000 de euro. Aș vrea, dacă sunt fermieri în sală, să ridice mâna dacă vreunul a accesat acest program! Și vin străinii, îi încurajați, le dați mii de hectare, care plătesc 300 de kg redevență și voi, cred că nu sunteți în stare sau nu aveți curaj, să dați o lege în care să nu își obțină mai mult de 300 de hectare pe fermă teren de la ADS pentru că îi dați la un tânăr fermier în 10 locuri, în 10 localități, îl puneți să dea banii înainte. Cred că știți situația, nu? Sau vreți să vă dăm noi exemple, că s-ar putea să avem în sală, dacă nu, vă dau eu exemple, că avem destule exemple în asociație”, a mai subliniat vicepreședintele Asociației Forța Fermierilor.

    Noua lege a vânzării terenurilor i-a încurcat pe fermieri

    Fermierul a menționat în discursul său și modificările care s-au făcut la Legea privind vânzarea terenurilor care, spune el, mai mult i-a încurcat pe fermieri. ”(…) Legea vânzării terenurilor. Cred că mai rău ați complicat-o decât să o simplificați! Și cred că știți foarte bine. Ca să cumperi un teren la momentul acesta te duce undeva la 5-6 luni de zile și cred că pe tinerii fermieri i-ați dat așa un pic la o parte, cred că pentru interesul unora sau nu știu care ar fi interesul pentru că dacă un tânăr fermier nu are 5 ani de când declară teren la APIA, nu poate să cumpere teren agricol. Ce protejați sau cum încurajați în România, străinii sau tinerii fermieri? Veniți cu legi pentru tinerii fermieri că dacă vă uitați în fermele noastre cred că avem de la 50 de ani în sus fermieri. Tineri fermieri cred că sunt undeva 7-8-10% din sondaj. De ce nu vin să facă o fermă sau să preia fermele de familie? Pentru că dumneavoastră mai rău îi descurajați decât să-i încurajați!”, a punctat Vicepreședintele ”Forța Fermierilor”

    Mesaj pentru ministrul Oros

    Valentin Popa a avut în încheiere și un mesaj pentru ministrul agriculturii, Adrian Oros,  care nu a participat la eveniment dar ministerul a fost reprezentat de fostul secretar de stat, George Cățean.

    ”(…) Aș avea și eu pentru domnul ministru Oros, că tot am tot pichetat pe la Ministerul Agriculturii și dânsul a și votat, nu știu cum a dat mâna pe spate, într-o parte, habar nu am, că nu am văzut, împotriva noastră. Spunea că noi venim la cerșit de bani. Nu știu, cred că dumneavoastră, politicienii sunteți și fermieri! Noi n-am venit la cerșit de bani în fața Ministerului Agriculturii, am venit doar să vă spunem problemele pe care le au toți fermierii și să tragem un semnal de alarmă. Poate ne înțelegeați și ne dădeați și banii pentru culturile de primăvară pentru că, repet, sunt foarte mulți fermieri care la momentul acesta au bilete la ordin, sunt executați, nu s-au descurcat să meargă mai departe și cred că soarta lor a fost în mâinile dumneavoastră! Vă mulțumesc!”, a conchis fermierul în intervenția sa de la Congresul Fermierilor 2021.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii români au cerut la Bruxelles un preț de intervenție de minim 200 euro pe tona de grâu Fermierul care reușește să producă legume în solar 10 luni pe an Blocaj la APIA! Fermierii cer plata de urgență a subvențiilor ANT și ecoschema PD-04!

    Ultimele știri

    Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!” Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Sătenii din mai multe comune au interzis să își mai taie porcii timp de 7 zile