• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cuantumurile APIA pentru plata subvențiilor pe hectar și pe cap de animal – în vigoare!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Cuantumurile APIA pentru plata subvențiilor pe hectar și pe cap de animal au intrat în vigoare începând de astăzi, când în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea de Guvern prin care sunt aprobați banii ce vor fi achitați fermierilor începând cu campania de avans, din 18 octombrie 2021.

    Sumele publicate astăzi, luni – 4 octombrie, în Monitorul Oficial, sunt cele aprobate în ședința de Guvern de sâmbătă, 2 octombrie, când biroul Executiv a aprobat Hotărârea privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

    Odată cu aprobarea cuantumurilor și plafoanelor pentru plățile APIA, începând din 18 octombrie 2021, agenția de plăți va putea demara plata primei tranșe din subvențiile pe anul în curs.

    Conform unui comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO, prin acest act normativ se aprobă:

    Cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal, pentru anul de cerere 2021, respectiv:

    -> schema de plată unică pe suprafaţă: 95,4751 euro/ha,
    -> plata redistributivă pentru intervalele:
    –> între 1 ha și 5 ha, inclusiv: 5,0 euro/ha și,
    –> peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv: 48,1457 euro/ha,
    -> plata pentru înverzire: 57,8931 euro/ha și,
    -> plata pentru tinerii fermieri: 40,4514 euro/ha.

    Plafonul de 71.300.000 de euro aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine pentru anul 2021.
    Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 16,55 euro cap ovină/caprină.

    Începând cu data de 18 octombrie 2021 (luni) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic într-un procent de maximum 70%, cu condiția să nu fie periclitată buna gestiune financiară și îndeplinirea cerinței referitoare la un nivel de asigurare suficient.

    Sumele necesare pentru aplicarea plăților directe în sectorul vegetal și a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pentru anii 2021 și 2022.

    Beneficiarii acestor forme de sprijin sunt peste 800.000 fermieri.

    Plățile în avans care se pot acorda începând cu data de 18 octombrie 2021 asigură capitalul financiar necesar pentru lucrările specifice din toamnă și permit beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze programul de dezvoltare pe termen scurt, motiv pentru care a fost elaborat acest proiect de act normativ.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!