• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Motreanu: Țările UE – încurajate să ia măsuri pentru a combate creșterea prețurilor la energie

    agrointeligenta.ro -

    Un set de măsuri prin care statele membre să combată creșterea prețurilor la energie pe termen scurt și mediu. Inițiativa a fost comunicată oficial de către comisarul european pentru energie, Kadri Simson, care a anunțat astăzi – miercuri – 6 octombrie, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că va lansa săptămâna viitoare aceste măsuri pe care țările UE vor fi încurajate să le aplice pentru a combate creșterea prețurilor la energie pe termen scurt și mediu, potrivit europarlamentarului român Dan Motreanu.

    ”Principalele acțiuni recomandate sunt: reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și a accizelor pentru energie și sprijinul direct pentru consumatori, în special pentru cei vulnerabili. În plus, până la sfârșitul anului, Comisia Europeană va propune o reformă a pieței gazului, care să asigure necesitățile de consum pe termen lung”, se arată într-o comunicare a europarlamentarului român.

    Dan Motreanu a anunțat și că în cadrul grupului politic parlamentar din care face parte, PPE, este susținută crearea unei platforme comune UE de achiziție și de stocare a gazului. ”Aceasta ne-ar permite să cumpărăm gaz la prețuri avantajoase și să creăm rezerve, inclusiv rezerve pentru situații de urgență precum cea actuală”, explică Motreanu.

    Dan Motreanu arată că România a propus ieri, alături de Cehia, Franța, Grecia și Spania, o abordare pe cinci piloni pentru gestionarea creșterii prețurilor la energie, potrivit unei declarații comune transmise de miniștrii economiei și finanțelor. Mai exact, s-a propus:
    -acțiune comună la nivel european pentru a coordona răspunsurile naționale și pentru a reacționa imediat la creșterile importante ale prețurilor;
    -investigarea funcționării pieței europene a gazului pentru a înțelege de ce cantitățile contractate de gaze au fost insuficiente;
    -cooperarea în ceea ce privește achizițiile și depozitarea gazului;
    -reforma pieței angro de energie electrică, pentru a stabili o legătură mai bună între prețul plătit de consumatori și costul mediu de producție al energiei electrice;
    -obținerea independenței energetice prin investiții în diversificarea aprovizionării cu energie și reducerea cât mai curând posibil a dependenței europene de țările exportatoare de gaze. Electricitatea obținută cu emisii reduse de carbon, precum energia eoliană și solară, vor juca un rol cheie în diversificarea aprovizionării cu energie.
    -asigurarea unui preț mai predictibil al carbonului și evitarea volatilității excesive pentru a le oferi părților interesate, publice și private, oportunitatea de a-și planifica din timp și de a-și deplasa investițiile către activități cu emisii reduse de carbon.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului