• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • De râsu’-plânsu’: Fermierii botoșăneni, ademeniți în ACEEAȘI zi la două târguri agricole. Organizatorii evenimentelor sunt rivali politici

    agrointeligenta.ro

    Două târguri cu profil agricol organizate în aceeași zi, în același oraș! Nu e păcăleală de 1 aprilie, ci, din păcate, trista realitate de la Botoșani, unde doi foști ”prieteni” politici, astăzi rivali, sunt deciși să își arate mușchii și să își pună unul altuia bețe în roate. La mijloc se află fermierii și meșteșugarii din județ pentru care, în anii trecuți, Târgul Agro-zoo a reprezentat, în fiecare primăvară, o oportunitate de a stabili noi contacte de afaceri și de a-și vinde produsele agroalimentare.

    Cei doi organizatori ai târgurilor sunt, pe de o parte, Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean Botoșani și președinte al filialei județene a PNL, iar de cealaltă parte, Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de cercetare Popăuți și președinte al Asociției crescătorilor de ovine Moldoovis. Deși încă deține și funcția de vicepreședinte PNL Botoșani, Nechifor nu mai face parte dintre apropiații președintelui de CJ și, mai mult, a început chiar să îl șicaneze pe acesta. Astfel, deși în ultimii ani, Târgul Agro-zoo, cel mai mare din zonă, a fost organizat la Stațiunea Popăuți, directorul Nechifor a anunțat că el nu mai dorește în instituția sa evenimentul organizat de Consiliul Județean și, mai mult, intenționează să organizeze aici un târg cu profil identic, la care să cheme toți fermierii botoșăneni.

    Țurcanu: ”Nu putem amâna târgul”

    Târgul organizat de Consiliul Județean a fost deja anunțat pentru zilele de 3-4 mai, într-o locație nouă: la poligonul ACR din oraș.

    ”Măcar din respect pentru cetățeni și pentru un om care a pus suflet acolo, la Popăuți, și care a făcut tot ce înseamnă gardurile alea pe acolo și toate alea, ca așa-i corect și normal dacă respectăm fermierii, ar trebui să-l organizeze în altă zi. Noi avem acest angajament de foarte mult timp, l-am informat pe domnul (Ionică Nechifor, n.r.) care dorește să organizeze în același timp târgul că noi avem niște angajamente făcute, niște contracte, niște avansuri și nu putem amâna târgul”, a declarat liderul PNL, Florin Țurcanu, citat de reporterul.ro.

    Nechifor: ”Nu pot să suport să râdă celelalte județe de noi”

    Președintele Asociției crescătorilor de ovine Moldoovis recunoaște că situția este jenantă și îl acuză pe președintele Consiliului Județean că vrea să acapareze un eveniment al fermierilor doar de dragul de a-și face imagine.

    ”Să apărem cu două târguri în aceeași zi este jenant, bulversăm fermierii. Dacă domnul președinte nu vrea să înțeleagă lucrul acesta, eu unul mă gândesc să mă retrag. Îi pun la dispoziție și Stațiunea Popăuți pentru a face târgul, dar eu nu îmi asum acest târg. Nu e posibil așa ceva! Nu e posibil să faci de râs un județ! Nu e posibil să îi bulversezi pe fermieri, să te folosești de ei pentru imagine și să nu îți pese de promovarea lor, ci doar de imaginea ta. Mie nu îmi trebuie imagine și nu pot să suport să râdă celelalte județe de noi. Eu am ajuns cu târgul la a IX-a ediție, dar se pare că nu contează asta. Eu nu pot să îmi bat joc de fermieri”, a declarat Ionică Nechifor pentru banulbotosanean.ro.

    florin turcanu si ionica nechiforIonică Nechifor și Florin Țurcanu (mijloc) au fost, până de curând, foarte apropiați

    Foto: www.botosaninecenzurat.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Șeful ANSVSA, mesaj pentru oierii care pregătesc protestul din 15 septembrie: „Vreau să nu mai vândă animale fără certificat” ANSVSA a ieșit în stradă cu Poliția și Jandarmeria. Transporturi ilegale de animale, descoperite la controale Subvenții APIA 2026. Ministrul Tanczos Barna a dat un termen clar pentru banii fermierilor Ultima fermă de vaci de lapte de lângă București își reduce efectivul. Dr. Mihai Petcu: „N-am cui să vând laptele, nici animalele”

    Ultimele știri

    Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională Plan masiv de intervenție în ferme! Peste 355.000 de oi și capre, vizate de controalele ANSVSA Fermierii – subvenție de 50% din costul asigurărilor. Noile condiții pentru culturi și animale prin DR-31 Agro Fest Connect 2026. Fermierii, companiile și specialiștii din agribusiness se întâlnesc în câmp la Rediu, pe 2 septembrie! Semnal de alarmă: Micii fermieri care au solarii de lemn nu pot accesa cei 50.000 de euro/fermă de la 1 septembrie