• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Incendiu devastator – 70 de tone de floarea-soarelui făcute scrum

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Tone de cereale distruse într-un incendiu de proporții. Pompierii s-au luptat 7 ore cu focul care a cuprins, seara trecută, 12-13 octombrie, un uscător de cereale din comuna Orbeni, județul Bacău.

    În interior se aflau aproximativ 70 de tone de floarea soarelui, care au fost carbonizate, potrivit agerpres.ro.

    Foto: ISU Bacău

    Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, Andrei Grecu, a menționat că la intervenţia de stingere a incendiului, care a durat în jur de 7 ore, au participat pompieri de la detaşamentele din Bacău, Adjud, Oneşti şi Sascut.

    ”Incendiul s-a manifestat la un uscător de cereale în care erau depozitate circa 70 de tone floarea soarelui. Este vorba de o construcţie metalică cu o înălţime de circa 35 metri şi baza de circa 36 metri pătraţi. S-a deteriorat toată construcţia şi au ars toate cerealele depozitate în aceasta”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

    Chiar și după ce focul a fost domolit, un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Bacău a rămas în continuare la locul intervenţiei pentru a asigura zona. Nu se cunoaște cauza exactă de la care a pornit incendiul, însă se fac cercetări pentru a o stabili.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe