• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Premierul Victor Ponta reflectează: ANSVSA, ANPC și Agenţia Naţională Fitosanitară s-ar putea uni într-o singură structură. Șeful noii instituții ar urma să aibă rang de ministru

    Vlad Macovei -

    Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) și Agenţia Naţională Fitosanitară (ANF din cadrul MADR) ar putea fi reunite într-o singură structură, a aflat, în EXCLUSIVITATE, Agrointeligența.

    Potrivit surselor nostre, decizia înființării unui Departament Veterinar pentru Siguranţa Alimentelor şi Protecţia Consumatorului (DVSAPC), așa cum există și în alte state europene se află pe masa de lucru a primului ministru Victor Ponta.

    Propunerea a venit din reprezentanților din industria alimentară, a organizațiilor profesionale și a sindicatelor, iar argumentația depusă de aceștia la Palatul Victoria este încă în analiză și are la bază deviza Directoratului General Sănătate şi Protecţia Consumatorului- DG SANCO de la Bruxelles: ”smarter rules for safter food” (reguli mai deștepte pentru alimente mai sigure – trad.).

    Economie la buget: reorganizarea posturilor și mai puține sedii

    Conform unui document obținut în EXCLUSIVITATE de Agrointeligența, ”unificarea” ANSVSA, ANPC și ANF, ar însemna că va exista o singură instituție, reducându-se, astfel, birocrația și numărul de entităţi de control pe întregul lanţ alimentar şi controale unice de piaţă.

    Numărul de posturi din noua structură formată va fi cu cel puțin 10% mai mic decât cel existent acum în cele trei entități, cumulat. O altă economie la bugetul de stat va fi reprezentată de reducerea numărului de sedii teritoriale, cu cheltuielile aferente funcționării lor, se mai arată în document.

    Structură de reprezentare conform modelului european

    La nivelul Comisiei Europene, problematica siguranţei alimentare este abordată integrat în cadrul unui concept mai larg care are în centru consumatorul. ”Structura administrativă unică, responsabilă este Directoratul General Sănătate şi Protecţia Consumatorului- DG SANCO, condus de comisarul Tonio Borg (foto jos). În cadrul conceptului de siguranţă alimentară, Directoratul gerstionează 3 domenii principale: animale, plante și consumatori”, se arată în documentul obținut de jurnaliștii Agrointeligența.

    Tonio BorgÎn România, atribuțiile DG SANCO sunt în portofoliul a trei entităţi administrative care interferează atât în mediul de reglementare cât şi în zonele de implementare, testare şi control: ANSVSA, ANPC  și ANF – Agenţia Naţională Fitosanitară (MADR). Astfel, înființarea Departamentului Veterinar pentru Siguranţa Alimentelor şi Protecţia Consumatorului ar însemna o corelare a situației naționale cu cea de la nivel european, mai ales având în vedere că, în prezent, relația cu DG SANCO și cu comisarul Tonio Borg este menținută prin ministrul agriculturii Daniel Constantin, deși DG Agri este omologul MADR.

    Astfel, înființarea noului departament ar însemna că și România va avea ”o structură nou pregătită pentru aplicarea strategiei de reorganizare administrativă, o organizaţie omolog identică structural şi funcţional cu DG SANCO cu drept de reprezentare la nivel de ministru”, se mai arată în document.

    Soluție pentru acțiuni și comunicări publice integrate

    Potrivit analizei Agrointeligența, în afara unificării birocratice, noua structură este, cu siguranță, o soluție binevenită la problemele de comunicare ce, în ultimii ani, au adus imense pierderi României, ținta a mai multor scandaluri alimentare ce au știrbit imaginea produselor agroalimentare autohtone. Principala cauză a inflamării mediatice a fost proasta gestionare a situațiilor de criză, utilizarea tardivă a sistemului de alertă inter-instituțional și comunicarea separată de către diferite autorități, în lipsa unui mesaj coerent și asumat de o instituție cu autoritate recunoscută la nivel european.

    Totodată, potrivit informațiilor noastre, reprezentanții industriei alimentare și ai organizațiilor profesionale au cerut ca înființarea Departamentui Veterinar pentru Siguranţa Alimentelor şi Protecţia Consumatorului să se facă în mod transparent, cu ”evaluarea competenţelor întregului personal la reîncadrarea în noua organizaţie”. Cererea este binevenită, mai ales că, în acest fel, s-ar putea realiza o selecție a angajaților care rămân și o depolitizare a structurilor descentralizate care, în situaţia actuală, sunt intangibile conform statutului funcţionarilor publici.

    Nu s-a vehiculat nici un nume, pentru evitarea politizării demersului

    Foarte important și destul de neobișnuit pentru peisajul mioritic, sursele nostre susțin că până în prezent, discuțiile avute nu au fost făcute în jurul vreunui nume care să preia conducerea noii structuri și că ”întâi trebuie luată decizia și mai apoi vor fi făcute nominalizările, pentru a nu se ridica vreo suspiciune că ar fi vorba de o mișcare pentru persoane. Este strict despre și pentru profesionalizarea și mai mare a actului de inspecție și de control cu care se confruntă toți agenții economici din România, dar și consumatorii”.

    Totuși, Agrointeligența a aflat că inițiatorii acestui demers au solicitat ca persoana însărcinată să preia noul departament să beneficieze de o poziție cu rang de ministru, aceasta fiind singurul mod în care va putea reprezenta direct România și va putea discuta/negocia de la egal la egal cu oficialii de la Comisia Europeană toate aspectele legate de protecţia intereselor consumatorilor din țara noastră. Vă reamintim că, în prezent, președinții de la ANSVSA sau ANPC au un statut similar cu cel al unui secretar de stat, iar structurile departamentelor subordonate și atribuțiile acestora nu au mai fost modificate din perioada în care România nu era încă membră UE.

    Mai mult, potrivit solicitării înaintate premierului Victor Ponta, funcționalitățile interne ale noi structuri ar implica extinderea competenţelor privind protecţia consumatorului prin implicarea activă a organizaţiilor non-guvernamentale, precum și întărirea competenţelor în vederea creării şi susţinerii accesului la pieţele externe (state non-UE) pentru agenţii economici (situaţia exportului în Turcia, Rusia de animale şi produse alimentare de origine animală).

    În cazul unei decizii favorabile a solicitării primite pentru contopirea ANSVSA, ANPC și ANF sub umbrela unui singur departament, este foarte posibil ca premierul Victor Ponta să convină cu echipa sa de miniștri că cea mai eficientă cale este cea a unei ordonanțe guvernamentale.


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile

    Ultimele știri

    Tunsul oilor îi ”arde” la buzunar pe oieri. Prețuri pe județe Egiptul a cumpărat încă 120.000 de tone de grâu din Ucraina Șarpe de doi metri, găsit în cotețul găinilor – jandarmii au intervenit de urgență