• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Oros a semnat în numele fermierilor un acord privind suprafețele cu plante proteice

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Acord pentru creșterea suprafețelor culturilor proteice ca măsură ce are o contribuție importantă la realizarea obiectivelor Acordului Verde European și ale “Strategiei de la fermă la furculiță”. Documentul, o declarație declarația comună a miniștrilor agriculturii din țările din regiunea celor Trei Mări, a fost semnat la Cracovia, în Polonia, de către ministrul demisionar și demis al Agriculturii, Adrian Oros.

    Aflat la Cracovia, Oros a transmis doar informația că a semnat acordul, fără a face public conținutul acestuia.

    ”Ministrul Adrian Oros a semnat azi, 25 octombrie 2021, la Cracovia, declarația comună a miniștrilor agriculturii din țările din regiunea celor trei mări – Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia cu privire la posibilitatea asigurării producției de proteine furajere”, se arată într-o comunicare a Ministerului Agriculturii.

    MADR anunțase anterior că Adrian Oros este prezent, în perioada 24-25 octombrie 2021, la Cracovia, în Polonia, la Summit-ul miniștrilor agriculturii din regiunea celor Trei Mări (Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia).

    Conform informațiilor oficiale și imaginilor postate de la eveniment, din delegația României mai fac parte, de asemenea, secretarul de stat Marius Mihai Micu și directorul general al AM PNDR, Daniela Rebega.

    ”În cadrul declarației, statele semnatare recunosc problema deficitului de proteine furajere care rezultă din nevoile sectorului zootehnic și dependența Uniunii Europene de importurile de proteine vegetale pentru hrana animalelor din țări terțe, în fața restricțiilor rezultate, printre altele, din imposibilitatea utilizării de proteine animale procesate în hrana animalelor. Totodată, reprezentanții țărilor din regiunea celor trei mări apreciază eforturile Uniunii Europene de a reduce dependența de proteinele vegetale importate. Miniștrii agriculturii reuniți în Cracovia sunt de acord că prin creșterea suprafețelor culturilor proteice se asigură o contribuție importantă la realizarea obiectivelor Acordului Verde European și ale “Strategiei de la fermă la furculiță” – se mai arată în comunicarea oficială.

    Statele care nu au semnat acordul dar fac parte din regiunea celor Trei Mări sunt Austria și Slovenia.

    În Bulgaria, ministrul Agriculturii, semnatar de asemenea al acordului, a făcut public faptul că documentul face referire la o creștere a suprafețelor cultivate cu plante proteice. De altfel, în alocuțiunea susținută la Cracovia, Hristo Bozukov a anunțat că Bulgaria și-a crescut considerabil suprafețele cu plante proteice – creșterea fiind de 136% în ultimii 4 ani, la această evoluție contribuind semnificativ sprijinul cuplat de care beneficiază fermierii pentru aceste culturi.

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial