• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un fermier din Constanţa invită oamenii să îşi culeagă gratis legume de pe câmpul lui

    Angelica Lefter -

    Legume gratuite oferite de un producător agricol din judeţul Constanţa. În fiecare toamnă, la final de sezon, fermierul dă înapoi din norocul său și comunității din care face parte și îi invită pe cei care vor legume proaspete să vină la el în câmp să și le culeagă pentru a le lua acasă.

    Ferma care oferă legume gratis este localizată în Fântânele, județul Constanța. Se pare că este vorba despre ferma familiei Roșu, al cărui membru, Adrian Roșu, este chiar primarul localității.

    Încă de pe 26 octombrie, cei de la Ferma de Legume Fântânele au anunțat că deschid sezonul pentru culesul direct din câmp. În anunț se precizează că exploatația oferă ardei gras, kapia, gogoșari și vinete. Din mesaj reiese că ferma nu este la primul gest de acest fel, ci anual are această ”ofertă” pentru cei care nu au posibilitatea să-și achiziționeze legumele din piață sau nu au în propriile grădini.

    ”Legume gratis!!! Ardei gras, kapia și gogosari gratis… trebuie doar sa le culegeți. Ca în fiecare an, la final de sezon agricol , oferim ocazia persoanelor cu resurse financiare limitate sau pur și simplu pentru cei care doresc să-și completeze stocul de legume pentru iarnă ,să vină să culeagă direct din câmp gratis. Vă așteptăm!”, a transmis administratorul fermei.

    Motivul pentru care administratorul fermei donează legumele este că ar trebui să înceapă aratul, dar nu dorește să întoarcă toate legumele în brazdă, considerând că este o risipă, așa că ar prefera să le dea celor care au cu adevărat nevoie.

    Pentru că s-au arătat mulți doritori, fermierul a fost nevoit să revină cu detalii despre condițiile în care vor fi donate legumele. Fiecare persoană va beneficia de maxim 30 de kilograme de legume și sunt excluși samsarii.

    ”Bună dimineața! Vreau să fac câteva precizări la postarea de ieri: Ferma este în Fântânele, județul Constanța. Avem cultură mixtă de ardei gras, kapia, gogosar și vinete. Am observat din comentarii că sunt persoane din alte localități care doresc să vină să culeagă… nicio problemă dar să nu-și închipuie cineva că o să umple o mașină. Cunosc apetitul unora pentru mocangeală, prin urmare nimeni nu are voie să culeagă mai mult de 30 kg… intentia noastră este să ajutăm cat mai multe persoane. Fac aceste precizări ca să nu fiu înjurat mai târziu că am pus lumea pe drum de pomană. Exclus bișnițari!!! Legumele sunt foarte bune pentru consum în stare proaspătă sau pentru procesare. Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, a ținut să precizeze legumicultorul constănțean.

    Cei care vin de la mare depărtare pot cere detalii despre cum să ajungă la fermă de la magazinul din centrul localității

    Și pentru că mulți internauți au comentat pozitiv sau negativ gestul fermierului, acesta s-a simțit obligat să explice faptul că din cauza unor probleme de sănătate nu poate ajunge la piață pentru a vinde întreaga producție, motiv pentru care preferă să o dea celor care au nevoie.

    Chiar dacă anunțul era inițial pentru cei din zonă, care cunosc ferma și puteau ajunge rapid, se pare că și alții aflați la kilometri distanță și-au arătat interesul. Legumicultorul a menționat că cei veniți de la depărtare trebuie doar să oprească la magazinul din centrul localității Fântânele și vor primi toate detaliile despre localizarea fermei legumicole.

    Cei care au ajuns deja la Fântânele au mărturisit că este ferma familiei Roșu, iar unul dintre membri, Adrian Roșu, este chiar primarul localității, fapt confirmat de Maria Roșu, care menționează în comentarii că este vorba despre o fermă de familie.


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri Subvențiile care se achită fermierilor până la finalul anului

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!