• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Stâna unui tânăr oier a ars din temelii. Focul a fost pus de o mână criminală!

    Roxana Dobre -

    Stână arsă din temelii! Un tânăr crescător de ovine acuză cu lacrimi în ochi că focul la stâna sa a fost pus de o mână criminală, iar în urma flăcărilor nu a mai rămas nimic. Fermierul Adrian Militaru din județul Brașov însă nu își pierde speranța și promite că incidentul nu îl va împiedica să o ia de la capăt și să se oprească din a crește animale, din contră acesta spune că la primăvară va construi un alt adăpost!

    ”Vino să vezi în ce țară trăim și ce oameni de înconjoară. Ce a mai rămas din stâna noastră…Nimic, decât table de dus la fier vechi”, își începe crescătorul dezvăluirea postată într-un video pe YouTube.

    ”Cei care mă cunoașteți fie că sunt oameni din satul meu sau prieteni de la facultate, colegi, știți că eu nu am făcut un rău nimănui în viața mea. În schimb dacă am putut să fac un bine, l-am făcut. Din păcate cineva mi-a făcut un ”bine”, un mare bine pentru că doar eu știu ce o să pățesc în primăvară când o să fie nevoie să vin să fac o altă stână. Pentru că uitați: mi s-a dat foc la stâna de pe munte! Aceasta este stâna unde vin vara cu animalele, aveam absolut tot ce îmi trebuie pentru că aici fiind o zonă destul de departe de civilizație trebuie să ai tot ce îți trebuie pentru că altfel nu ai cum să supraviețuiești. Și cine o fi fost el să îi dea Dumnezeu sănătate pentru că nu îi doresc rău, sunt sigur că până la urmă Dumnezeu are grijă de toate și de toți. A venit și mi-a pus fost la stână (plânge n.r)! Cuvintele sunt de prisos și trebuie să vedem dacă a mai rămas ceva”, povestește fermierul.

    Fermierul Adrian Militaru

    Acesta a precizat că stâna este situată undeva la granița dintre Buzău, Brașov și Prahova. La o altitudine de 1.600 de metri. Tânărul crescător nu își explică cum a putut porni incendiul singura variantă fiind existența unei mâini criminale care a pus cu bună știință focul.

    ”Aici am avut un țarc foarte mare făcut, care mă ferea de cai, vaci pentru că pe munte vin tot felul de animale chiar dacă ești și tu cu ele. Și de ce spun că mi-au dat foc? Pentru că mai există o variantă care este puțin plauzibilă, boștile sunt la distanță de stână, deci nu avea cum să se întindă focul de aici până la stână. E clar că au dat cu benzină sau cu ce au dat. Aici în spate aveam magazie de lemne și aveam magazia plină cu lemne pentru că la noi în zonă aici se obișnuiește ca cei din partea Brașovului, Sibiului fiind o zonă de tranzit ei pleacă iarna cu animalele și mămâncă până la zăpadă de peste tot prin munții aceștia când noi plecăm la sat cu ele. Și nu îi deranjează nimeni și noi fiecare care avem stâne pe munții aceștia le lăsăm lemne ca să aibă, că omul vine și noaptea trebuie să facă focul ca să stea la căldură. Au ars și lemne și tot, nu a mai rămas nimic”, mai spune cu amărăciune fermierul.

    Adrian Militarul mai povestește că de 10 ani de când face oierit și deține stâna pe munte nu a avut absolut nicio problemă.” S-au oprit foarte multe turme anual la stâna noastră, au poposit și au plecat mai departe, au lăsat totul în regulă. Deci cine a vrut să facă acest rău i-a reușit, mi-a dat foc dar o să fac o altă stână în primăvară și sigur că activitatea nu o opresc doar din cauza faptului că cineva a vrut să îimi facă un rău. Uitați aici, tabla aceasta nu mai ai ce să faci cu ea, este tablă nouă pusă de un an de zile. Am dat foarte mulți bani pe ea pentru că a fost o suprafață foarte mare și am muncit 3 zile, am plătit 3 oameni în zilele respective. S-a ales praful de tot. Vă dați seama ce foc a fost aici? Dacă se împrăștia de la vânt și se întindea la pădure? Deci cât de inconștient a fost cel care a dat foc! Ce se gândea că dacă îmi dă foc la stână o să vând oile și nu o să mă mai ocup de oierit!”, a conchis crescătorul de oi.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață Ferma de sparanghel – afacerea cu care frații Toma au dat lovitura Preț miei de Paște vs. preț miei la export. Alegerea oierilor – dificilă!