• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cursuri obligatorii pentru fermierii care vor subvenții mai mari de la APIA

    Roxana Dobre -

    Fermierii care vor să încaseze subvenții în plus pe hectar trebuie să respecte mai multe condiții obligatorii, printre care și efectuarea unor cursuri în urma cărora pot să facă dovada deţinerii cunoştinţelor şi informaţiilor necesare.

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, Ministerul Agriculturii a postat în dezbatere publică pe site-ul instituției proiectul de ordin privind aprobarea condițiilor specifice și a modului de implementare a măsurilor compensatorii de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 și a intervenției DR-10 din Planul Strategic PAC 2023-2027, începând cu anul 2023.

    Citiți și: Fermierii care pierd subvenția-bonus la hectar. Lista cu cele 79 de localități excluse la APIA

    Cursuri necesare pentru subvențiile APIA

    Un document important care rămâne obligatoriu pentru fermierii care cer plățile pentru Măsurile 10 sau 11 este documentul prin care demonstrează că dețin competențele necesare implementării angajamentelor.

    ”Documentul justificativ privind deţinerea competenţelor necesare implementării angajamentelor este valabil la nivel de măsură şi trebuie prezentat la APIA până la 10 octombrie inclusiv a anului de cerere respectiv, în funcţie de suprafaţa angajată/numărul de animale angajate”, se arată în ordinul aflat în dezbatere publică.

    Pentru stabilirea anului de angajament în care trebuie dovedită deţinerea cunoştinţelor şi informaţiilor necesare în raport cu pragul de suprafaţă/numărul de animale prevăzut de fişele măsurii 10 sau măsurii 11, suprafaţa angajată se calculează la nivel de pachet/subpachet/variantă. Sintagmele prima plată, cea de-a II-a plată şi cea de-a III-a plată menţionate în fişele măsurilor 10 şi 11 se referă la prima plată dintr-unul din anii de angajament (primul an, al II-lea an, al III-lea an) efectuată către beneficiar în anul de cerere respectiv (plata în avans sau plata regulară).

    Cursurile se derulează prin Direcțiile Agricole și costă circa 160 de lei

    Specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Județene, în cadrul programelor de formare profesională, oferă posibilitatea dobândirii cunoștințelor necesare pregătirii teoretice și practice (în ferme și exploatații) adaptate cerințelor actuale, în vederea aplicării noilor tehnologii din domeniul agricol.

    Cursurile de instruire costă circa 160 lei (taxă curs + materiale informative valabile în 2022 n.r) pentru Agromediu și climă – Măsura 10 și Agricultură ecologică – Măsura 11.

    Documentele necesare înscrierii sunt menționate în cererea tip. Acestea sunt:

    – copie B.I./C.I.
    – copie după actul de studii sau foaie matricolă;
    – adeverință medicală de la medicul de familie.

    Conform precizărilor Direcțiilor Agricole, certificatele de calificare/absolvire și atestatele de participare eliberate sunt recunoscute de către Ministerul Educației Naționale, Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Plățile compensatorii se acordă fermierilor care au pierderi de venit pe hectar și completează schemele directe pe hectar care se acordă din Pilonul I. Finanțarea pentru plățile compensatorii se acordă din Pilonul II. Din acest an, Agromediu și climă – Măsura 10 și Agricultură ecologică – Măsura 11 se regăsesc sub denumirea de ”intervenții” astfel:

    Pentru măsura 10: DR-01 – Agro-mediu și climă pe pajiști permanente; DR-02 – Agro-mediu și climă pe terenuri arabile; DR-03 – Agro-mediu și climă – Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon;

    Pentru măsura 11: DR-04 – Agricultură ecologică – conversie; DR-05 – Agricultură ecologică – menținerea certificării.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Șeful Comisiei de Agricultură anunță o nouă subvenție de 15 euro și eliminarea impozitelor pentru camioane apicole Prețuri pe tonă pentru grâul, rapița și orzul din recolta 2026 Kaufland despre buchetele de trandafiri la 1 leu: Nu reprezintă o strategie comercială, ci un mecanism responsabil de gestionare a stocurilor Specialist: Condiția pentru ca România să aibă cele mai mari producții la hectar din Europa Subvenții APIA 2026. Data la care începe depunerea cererilor a fost publicată în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Agricover – partenerul fermierilor pentru îngrășăminte și motorină la prețuri bune Șefa APIA – anunț pentru fermierii care așteaptă PD-28, subvenția pe pârloagă: „Luni, banii în conturi” După legume, Turcia ne inundă și cu flori. Exporturile au crescut pentru 8 Martie Carne de vită din Brazilia, depistată cu hormoni de creștere interziși în UE. O parte din cantitate, deja consumată S-a lansat creditul INSTANT IMM, garantat de stat, pentru achiziția de terenuri, utilaje sau plata furnizorilor