• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețul rapiței MATIF a ajuns la 710 euro pe tonă!

    agrointeligenta.ro -

    Prețul rapiței a ajuns la 710 euro pe tonă. Cotația a fost înregistrată pentru rapița MATIF tranzacționată la Burse Euronext de la Paris, în contractele încheiate la finele săptămânii, la cantitățile livrate în luna februarie 2022.

    Preț record pentru rapiță pe bursele europene la mijlocul lunii noiembrie. Cultura de oleaginoase a atins un preț fără precedent pentru recolta din acest an, în timp ce pentru viitoarea recoltă, analiștii au estimat prețuri ușori mai mici, fiind așteptate creșteri ale suprafețelor cultivate.

    Este pentru prima dată când rapița ”sparge” bariera de 700 de euro pe tonă la Bursa de la Paris. Cotații record sunt în prezent pe toate bursele din lume.

    Prețul rapiței MATIF la mijlocul lunii noiembrie 2021 –  date Agritel.com

    Rapiță – contract Preț rapiță Evoluție preț
    Februarie 2022 710,25 euro/tonă + 6 euro/tonă
    Mai 2022 681,25 euro/tonă + 3,75 euro/tonă
    August 2022 591,75 euro/tonă + 4,25 euro/tonă
    Noiembrie 2022 581,75 euro/tonă + 4,75 euro/tonă
    Februarie 2022 574 euro/tonă + 5,74 euro/tonă

    În ciuda prețului foarte mare pentru cultura de rapiță, fermierii au rețineri în a semna la acest moment contracte pentru recolta din acest an, potrivit unei analize publicate de Agrarheute.com. Motivul îl reprezintă explozia prețurile pentru îngrășăminte, inputuri, motorină și alte cheltuieli de operare. Cu acești parametri în calcul, este puțin probabil ca prețul rapiței să revină la nivelul de anul trecut, spre exemplu.

    Prețul record la rapiță până acum: 710 euro/tonă

    Prețul rapiței MATIF, care a închis săptămâna la peste 710 euro pe tonă, ține cont de o serie de aspecte, inclusiv de rapoartele USDA și de situația însămânțărilor de toamnă. Analiștilor nu le este clar cum va arăta interesul pentru rapiță în țări importante pentru piață, precum Ucraina. Însămânțarea cerealelor de iarnă și a rapiței au suferit în fermele ucrainene din cauza secetei, astfel că următoarea recoltă și exportul de rapiță în Europa vor fi mai mici decât se aștepta anterior.

    Canada seamănă rapița în primăvară

    Și în Canada, recolta actuală de canola (rapiță de vară) este încă în desfășurare. Rapița pentru recolta canadiană din 2022 nu va fi semănată decât abia în ​​primăvara viitoare, așa că la acest moment, semințele care se încarcă în porturile canadiene au plecat în această săptămână la un preț de 880 de dolari americani, cu 510 dolari mai mult pe tonă față de anul trecut.

    În Ucraina, prețul rapiței la export este în prezent de 785 USD pe tonă – cu 325 USD mai mult decât anul trecut, iar în Australia, rapița costă și 785 USD pe tonă – o creștere de 344 USD pe tonă față de anul precedent.

    Raportul USDA a ajutat la creșterea prețurilor la rapiță

    Prețurile pentru semințele de rapiță sunt majorate și datorită celui mai nou raport emis de către Departamentul pentru Agricultură al SUA (USDA) care arată că, la nivel mondial, producția de semințe oleaginoase pentru 2021/2022 este acum estimat la 384 de milioane de tone – cu 1,1 milioane de tone mai puțin decât în raportul din luna octombrie. De asemenea, stocurile globale continuă să scadă.

    Suprafețele de rapiță din UE vor mai crește

    Suprafețele cultivate cu rapiță sunt așteptate să crească, mai ales la nivelul Uniunii Europene unde analiștii de la Strategy Grains estimează o extindere cu 7% a terenurilor cu rapiță, conform unui raport publicat în octombrie. Creșterea va fi de 5,23 de milioane de hectare – suprafața din 2020, la 5,6 milioane de hectare, cu 370.000 de hectare mai mult. Pentru Germania, a fost prognozată o creștere a suprafeței de 6% până la 1,06 milioane de hectare, în timp ce în Franța este de așteptat o extindere semnificativ mai puternică a culturilor, de 17% până la 1,15 milioane de hectare.

    Stocurile de rapiță din UE au atins un minim record de 0,9 milioane de tone la sfârșitul anului 2021/22, ceea ce corespunde unui raport stoc-utilizare de 3,9%, care este cea mai proastă valoare de la începutul înregistrărilor.

    Prețurile rapiței sunt, de asemenea, de așteptat să rămână foarte ridicate pe tot parcursul sezonului. Cu toate acestea, presiunea ar putea veni de la un aflux mai mare de biodiesel argentinian.

    Strategy Grains și-a redus estimarea pentru recolta de rapiță din 2021 în UE la începutul lunii noiembrie de la 17,03 milioane de tone la 16,97 milioane.


    Te-ar mai putea interesa

    ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd