• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Proiectul primei intabulări gratuite a terenurilor agricole a fost respins: Au lipsit TREI voturi!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Proiectul de lege ce prevedea intabularea gratuită a terenurilor agricole şi forestiere a fost respins astăzi, prin vot, în Camera Deputaţilor. Deşi numărul parlamentarilor care au votat „pentru” a fost mai mare decât a celor „împotrivă”, voturile în favoarea iniţiativei susţinute de PNL nu au întrunit peste jumătate din prezenţa la vot. Astfel, au mai lipsit trei voturi pentru ca peste patru milioane de mici proprietari de pământ să îşi poată intabula gratuit proprietăţile.

    Vot strâns

    160 de deputaţi din cei 324 din cei prezenţi au votat pentru iniţiativa susţinută de PNL, dar pentru a avea 50% plus 1, numărul necesar de voturi ca legea să treacă era de 163. Parlamentarii care au votat împotriva „primei intablări” au fost cei de la PSD, PC, UDMR şi UNPR.

    Uneori, costurile intabulării, mai mari decât valoarea terenului

    În prezent, mediul rural se confruntă cu un mare număr de proprietari care nu au resursele necesare pentru a susţine costurile generate de lucrările cadastrale, iar fărâmiţarea terenurilor este una dintre marile probleme ale economiei agricole. Din păcate, în acest moment, în România asistăm la un paradox: la nivelul actual al imobilităţii tranzacţiilor în domeniul agricol, costurile generate de lucrările cadastrale sunt, uneori, mai mari decât valoarea de tranzacţionare a terenurilor respective.

    În ceea ce priveşte taxele generate de prima intabulare, acestea sunt deja exceptate prin ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.39/2009. Problema rămasă şi care se dorea a fi reglementată prin iniţiativa legislativă respinsă astăzi era cea referitoare la costurile generate de prestaţia experţilor cadastrali.

    Proiectul de lege inițiat de senatorul Atanasiu stipula faptul că sumele necesare primei înregistrări în cadastru şi cartea funciară a terenurilor agricole şi forestiere situate în extravilanul localităţilor să fie suportate din fonduri europene prevăzute în exerciţiul bugetar 2014-2020 pentru terenuri agricole şi forestiere din mediul rural.

    Pentru terenurile agricole şi forestiere din mediul urban, cheltuielile urmau a fi suportate prin parteneriat public privat, în limita sumei de 400 de lei pe proprietate. Mai mult, iniţiativa liberală oferea cadrul legal ca bugetul de stat să suplimenteze sumele necesare pentru onorariile experţilor cadastrali.

    Aceste costuri ar fi reprezentat, de fapt, onorariile experţilor cadastrali, cheltuieli pe care o mare parte a populaţiei nu şi le permite. Totodată, adoptarea iniţiativei ar fi rezolvat un blocaj pe piaţa imobiliară pentru că, în prezent, aceste terenuri neintabulate nu pot fi tranzacţionate, iar proprietarii care le deţin – peste 4 milioane, după unele calcule ale deputaţilor PNL, dar nu fac agricultură (poate le-au moştenit, sau au făcut o investiţie imobiliară la un moment dat) aveau posibilitatea de a reda aceste terenuri agriculturii.

    Votul de respingere din Camera Deputaților a fost decizional în privința proiectului de lege referitor la intabularea gratuită a terenului agricol și forestier.

    Te-ar mai putea interesa

    La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari Urs împușcat la Miercurea Ciuc, după ce a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece dintr-o gospodărie Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Limagrain a dat start comenzilor pentru sezonul de floarea-soarelui 2026-2027! Early Sales LG 50.639 SX!