• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Judecătorii au decis că banca îi poate lua fermierului Alexandru Radu combina din curte!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierul Alexandru Eugen Radu din județul Ialomița a pierdut procesul cu banca. Instanța a decis că agricultorul poate fi executat silit de banca la care are credit pentru achiziționarea de utilaje agricole. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată prin recurs, în decurs de 10 zile de la înștiințarea oficială a instanței pe care tânărul agricultor ar trebui să o primească.

    Judecătoria Slobozia a încuviințat executarea silită în cazul agricultorului despre care Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris în urmă cu câteva zile că nu și-a mai putut plăti creditul în anul 2020 din cauza secetei și care nu a găsit înțelegere la una dintre băncile care-l creditaseră, BNP Paribas.

    ”Nu am primit încă motivația, mă aștept să o primesc în 3-4 zile. Așteptăm răspunsul și am văzut că au publicat pe site-ul Judecătoriei Slobozia. La toate cererile pe care le-am depus eu, mi-au dat respins. Aștept să vină motivația să vedem dacă fac apel și asta e…o vor lua (n.r. combina agricolă). Să vedem dacă mai are rost să fac apelul, voi vorbi cu avocatul”, a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO tânărul fermier Alexandru Eugen Radu.

    Deși a pregătit deja combina agricolă să fie ridicată, agricultorul spune că procesul mai durează. Trebuie ca banca să facă propria evaluare a combinei, să o scoată apoi la licitație. Pe lângă banii obținuți pe combină, fermierul va trebui să mai achite 30.000 de euro.

    ”Eu i-am făcut o evaluare la utilaj în februarie și valora 126.500 de euro. Acum va trebui să vină banca cu un evaluator, să facă o evaluare și să sperăm că o scoate tot la suma asta. În cazul în care scoate o sumă mult mai mică va trebui să fac contestație. Eu apoi va trebui să le dau 70.000 de euro pe lângă combina executată și acum ar trebui să mai pun 30.000 de euro pe lângă aceasta”, a declarat agricultorul din județul Ialomița, comuna Reviga, localitatea Mircea cel Bătrân.

    Datoria fermierului către BNP Paribas se ridică la aproximativ 127.000 de euro, iar banca nu a acceptat niciun fel de înțelegere cu fermierul de a-și achita datoria în tranșe și de a fi scutit de executarea pe combina agricolă. Acum, ar urma să achite datoria din vânzarea de către bancă a utilajului reevaluat și să plătească și 30.000 de euro către banca de la care a împrumutat banii.

    Fermierul Alexandru Eugen Radu, membru al Asociației Forța Fermierilor, a menționat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că nu știe exact ce va face dacă va rămâne fără utilajul agricol. Executarea silită îi pune în pericol întreaga afacere din agricultură, afacere pe care a scos-o cu greu la liman în anul 2020 când seceta i-a afectat întreaga producție. Consecințele se văd acum, iar acestea sunt greu de evaluat.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari