• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dumitru Andreșoi, Asociația Forța Fermierilor: ”Sunt sigur că Adrian Chesnoiu o să reușească să repare ce nu s-a făcut în ultimii ani!”

    Roxana Dobre -

    Cel mai mare oier din România, Dumitru Andreșoi, este mulțumit de numirea lui Adrian Chesnoiu la conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pe care o consideră ”cea mai potrivită” alegere pe care Partidul Social Democrat (PSD) putea să o facă.

    Unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din agricultura României, cu investiții cifrate la 90 milioane euro, atât în zootehnie cât și în cultura mare, Andreșoi este totodată și președinte al Asociației de ovine ”Dacia„ din județul Hunedoara, organizație membră a Asociației Forța Fermierilor.

    ”Nu pot spune că avem așteptări. Trebuie să lucrăm cu toții, să punem umărul, și să realizăm ceva, deci nu neapărat să așteptăm totul de la ministru. Ceea ce pot spune cu siguranță este că Adrian Chesnoiu este cea mai bună alegere ca și ministru al agriculturii. Experiența sa din domeniu agriculturii, acumulată prin funcțiile pe care le-a ocupat în acest sector de-a lungul timpului, arată că este persoana potrivită să conducă acest domeniu-cheie. Mă bucur de alegerea făcută de PSD și îi felicit pentru inspirația de a numi un om atât de apropiat de fermieri”, a declarat Dumitru Andreșoi pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Fermierii trebuie să colaboreze îndeaproape cu ministrul

    Dumitru Andreșoi este de părere că fermierii nu trebuie să lase toate sarcinile în seama ministrului agriculturii ci trebuie să se implice direct în deciziile care se iau la MADR. ”Eu sper că împreună cu fermierii va reuși să pună agricultura pe un loc fruntaș în prioritățile Guvernului, acolo unde îi este locul. Este clar nevoie de dialog dar sigur că acesta trebuie urmat de fapte. Dar eu zic că domnul Chesnoiu este clar persoana potrivită pentru portofoliul agriculturii și sunt sigur că o să reușească să repare ce nu s-a făcut în ultimii ani, atât pe partea de fonduri europene cât și dezvoltarea fermelor românești”, a mai spus cunoscutul fermier hunedorean.

    Bariera dintre micii fermieri și cei mari, eliminată

    Președintele Asociației de ovine ”Dacia„ mai este de părere că, l-a cum îi cunoaște viziunea lui Adrian Chesnoiu, diferențele dintre micii fermieri și cei mari vor fi eliminate. ”Și ce vă pot asigura este că nu o să mai fie falia asta între fermierii mici și cei mari. Pentru că toți fermierii în opinia dânsului, după cum îi cunosc viziunea, sunt importanți pentru minister și mai departe pentru țară. Deci cei mici cu nevoile lor, noi ce mari cu nevoile noastre. Și cu siguranță se vor găsi soluții pentru a pune lucrurile pe făgașul normal iar dacă există un om care să identifice aceste soluții, cu siguranță acesta este Adrian Chesnoiu”, a mai arătat Andreșoi.

    Acesta crede că fermierii trebuie să meargă în fața ministrului cu propuneri fezabile și cu soluțiile pe care le au și împreună cu echipa șefului de la agricultură să elaboreze acte normative atât pentru a sprijini fermierii mici dar și pe cei mari.

    ”Pentru că agricultura, am spus-o și cu alte ocazii, trebuie să devină motorul principal al dezvoltării României, atât pe plan social cât și economic. Pe plan social trebuie să ne asigurăm mâncare pentru popor, siguranța alimentară iar economic Guvernul trebuie să beneficieze de taxele și impozitele pe care noi le plătim. Dar numai cu specialiștii din domeniu putem să implementăm mecanisme de dezvoltare a agriculturii: creditări pe termen lung, dobânzi acceptabile, accesarea maximă de fonduri europene, accent maxim pe procesarea produselor agricole și cele provenite din sectorul zootehnic. Noi le avem pe toate puse pe hârtie, le-am trimis și la fosta conducere a MADR, dar nu s-a ținut cont de ele dar sunt sigur că domnul ministru cu echipa dânsului o să țină cont și împreună să găsim soluțiile pentru elaborarea actelor normative. Sunt urgente de elaborat documente vitale pentru agricultură: Planul Național Strategic (PNS), Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) să putem dezvolta sectoarele, atât zootehnic cât și vegetal”, a conchis fermierul.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”