• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noua lege a vânzării și cumpărării de terenuri agricole riscă să blocheze primăriile

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    România, ca stat membru al Uniunii Europene, a trebuit să liberalizeze piața funciară de la 1 ianuarie 2014. După un îndelungat periplu pe la instituțiile statului, legea în baza căreia vor putea fi vândute terenurile agricole a intrat în vigoare pe 12 aprilie, iar săptămâna aceasta urmează să fie aprobate normele metodologice de aplicare.

    Multă birocrație, bani puțini

    Numai că prevederile din proiectul de ordin privind aceste norme, publicat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii (MADR), le dau fiori reci primarilor. Conform proiectului, primăriile vor avea mult mai multe sarcini de îndeplinit, față de cele prevăzute prin vechea lege, dar nu au destule fonduri să plătească un om care să se ocupe de întreaga tevatură.

    Cei mai încercați vor fi primarii din comunele de la graniță. Aceștia trebuie să îndeplinească o serie de proceduri suplimentare față de cei din inima țării, întrucât vânzarea trebuie avizată și de Ministerul Apărării. „Nu avem bani prevăzuți în buget și va trebui să improvizăm ca să ne descurcăm. Vom avea nevoie de un om care să se ocupe numai de această chestiune”, ne-a declarat primarul Vasile Checiu, din comuna Chirnogi, județul Călărași, care are în partea de sud, ca hotar, Dunărea.

    Adio, investiții!

    Pe lângă salariu, va fi nevoie și de bani pentru deplasări ca să depună dosarele la structura care va fi creată în cadrul MADR pentru gestionarea vânzărilor dar și pentru un program informatic, care să permită păstrarea unei evidențe a tranzacțiilor în format electronic, așa cum cere legea. „Ne ducem la circa 1.400 de lei lunar numai pentru angajat. Ca să facem rost de bani, o să tăiem de la investiții. Aveam în plan o grădiniță, refacerea acoperișului de la dispensar și de la școală”, spune Vasile Checiu.

    Preluare de sarcini

    Pentru alți primari, cea mai mare problemă este că posturile au fost blocate. „Legea ne obligă să respectăm organigrama, așa că nu putem face angajări, deși avem fonduri și ne-ar mai trebui șase oameni, cu tot cu cel care să se ocupe de vânzarea pământului”, arată primarul comunei băcăuane Hemeiuși, Constantin Mihăilă.

    Așadar, singura soluție pe care o văd primarii este de a pune sarcinile prevăzute de legea vânzării terenu rilor agri cole în spinarea unora dintre angajați, fapt care riscă să îngreuneze și mai mult vânzarea. „Tot ce putem face este să modificăm fișa postului agentului agricol ca să preia și aceste responsabilități”, arată Corneliu Oancea, primarul comunei vasluiene Lunca Banului.

    Cum se derulează procedura

    În termen de o zi lucrătoare de la data înregistrării cererii de vânzare, primăria are obligația să o afișeze timp de 30 de zile la sediul său. Instituția trebuie să transmită structurii din cadrul MADR un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv coproprietari, arendași și vecini, precum și copiile cererii de afișare, ale ofertei de vânzare și ale documentelor doveditoare. Deci, va fi nevoie de bani și pentru copii xerox și îndosariere.

    Totodată, funcționarii din primării vor trebui să facă lista preemptorilor, fapt care le va da bătăi de cap, deoarece majoritatea terenurilor agri cole nu sunt intabulate. În plus, pentru multe dintre ele au fost emise titluri de proprietate pentru mai mulți proprietari.

    Ce acte sunt necesare pentru vânzare

    În vederea înstrăinării terenului, vânzătorul depune la primărie cererea privind afișarea ofertei de vânzare, însoțită de aceasta și de o copie a BI/CI/pașaportului vânzătorului persoană fizică, o copie legalizată sau certificată pentru conformitate de către funcționarii primăriei, a actului de proprietate asupra terenului ce face obiectul ofertei de vânzare, extras de carte funciară, declarație pe propria răspundere, făcută în formă autentică de notarul public sau în formă atestată de avocat, din care să rezulte calitatea de proprietar al terenului și conformitatea cu originalul a documentelor care însoțesc oferta de vânzare.

    Totodată, vânzătorul declară pe propria răspundere că a respectat prevederile din lege referitoare la terenurile agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate. Din dosar nu trebuie să lipsească nici certificatul de atestare fiscală emis de către primărie.

    Sursa: evz.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    O gură de oxigen pentru fermieri: prețurile cerealelor DAP Constanța cresc, dar piața păstrează câteva capcane Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri”