• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Grup Șerban a atras într-o zi 12,7 milioane lei în urma unui plasament privat. Urmează listarea acțiunilor!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Mișcare de succes a unei renumite companii românești activă în agricultură! Grup Șerban Holding, companie antreprenorială românească ce activează în mai multe domenii din agricultură, a atras 12,7 milioane de lei de la investitori, în urma unui plasament privat. Prețul pe acțiune a fost de 2,12 lei, potrivit unui comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Mai mult, grupul vrea să își listeze acțiunile pe piața AeRO a Bursei de Valori București la începutul anului 2022.

    Grup Șerban Holding, grupul de firme cu capital românesc cu afaceri în agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, alimentație publică (lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban), distribuție și transport, a încheiat încă din prima zi plasamentului privat pentru acțiunile sale, în urma căruia a atras suma de 12,7 milioane de lei de la investitori.

    De asemenea, în cadrul plasamentului privat care a început în data de 8 decembrie au fost vândute investitorilor un total de aproape 6 milioane de acțiuni, la un preț de 2,12 lei pe acțiune.

    Potrivit reprezentanților companiei, suma atrasă va fi utilizată pentru planurile de extindere a afacerilor grupului la nivel național – investiții în sisteme de irigații, dezvoltarea legumicolă în rotație cu cultură mare, dezvoltarea practicilor de agricultură regenerativă, dezvoltarea capacităților de depozitare, dezvoltarea de cantități de depozitare în condiții de temperatură și umiditate controlată pentru legume, extinderea suprafețelor de creștere de păsări și achiziția unei noi linii de panificație și lansarea de noi produse de panificație proprii.

    Urmează listarea acțiunilor pe piața AeRO a Bursei de Valori București

    Totodată, grupul are în vedere listarea acțiunilor sale pe piața AeRO a Bursei de Valori București la începutul anului 2022, având în plan investiții totale de până la 250 milioane de lei în următorii 10 ani.

    Plasamentul privat a fost intermediat de TradeVille. În următorii ani, grupul și-a propus să realizeze investiții de 250 de milioane de lei în extinderea suprafețelor agricole și facilități de producție, după cum a declarat Ovidiu Bucătaru, CFO al Grup Șerban Holding.

    ”Suntem un grup care este la curent cu cele mai noi tehnologii și tendințe în domeniul agriculturii sustenabile, fiind axați pe realizarea de activități agricole durabile, precum rotația culturilor, utilizarea tehnologiei no-till – lucrări minime ale solului, compostarea, captarea carbonului și respectiv utilizarea redusă a îngrășămintelor chimice. Având la bază aceste principii ne dorim ca în următorii zece ani să realizăm investiții de până la 250 milioane de lei în extinderea suprafețelor agricole, fermei avicole, sistemelor de irigații, facilităților de producție, precum și a capacităților de depozitare,” a menționat Ovidiu Bucătaru, CFO al Grup Șerban Holding.

    Acesta a precizat că încă de la începutul afacerii a dorit să realizeze performanță în agricultură.

    ”Când am pornit motoarele afacerii în anul 1994, dorința mea era să fac agricultură de calitate în România. 27 de ani mai târziu, Grup Șerban Holding este un grup de firme format din peste 400 de angajați și axat pe furnizarea de produse și servicii de calitate în domenii, precum agricultură, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie sau alimentație publică. Prin închiderea cu succes a plasamentului privat și listarea planificată pe piața AeRO a Bursei de Valori București pentru începutul anului viitor, afacerile din cadrul grupului nostru intră într-o nouă etapă de dezvoltare”, a precizat Nicolae Șerban, fondator și CEO Grup Șerban Holding.

    Grup Șerban Holding și-a început activitatea în anul 1994, în Onești. În anul 2020, Grup Șerban Holding a înregistrat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 311,8 milioane de lei și un profit net de 24 milioane de lei. Pentru anul 2021, grupul estimează venituri la nivel consolidat de 330 milioane de lei și un profit net de 24,6 milioane de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Un fermier a fost obligat să își distrugă livada după ce a oferit fructe gratuit Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România