• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Constantin a făcut loc pentru 50 de posturi noi la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), fostul SAPARD, se măreşte cu 50 de angajaţi începând cu această toamnă, măsura fiind luată pentru a impulsiona activitatea instituţiei.

    Cei 50 de directori vor fi angajaţi cu contract individual de muncă pe o perioadă determinată, pe bază de concurs, pe perioada derulării programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, potrivit unei ordonanţe de urgenţă semnate de premierul Victor Ponta. Cheltuielile pentru posturile nou create sunt suportate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Regionala (FEADR) şi de la bugetul de stat. În prezent, APDRP are peste 1.400 de angajaţi.

    Aceasta nu este însă singura măsură luată de autorităţi pentru a impulsiona activitatea din agricultură. Recent, directorii de la direcţiile agricole judeţene au fost detaşaţi la «mare distanţă» pentru a-şi face mai bine treaba. Măsura a vizat circa 25 de directori.

    Conform actului normativ, organigrama APDRP se va mări cu 8 posturi de directori generali adjuncţi la centrele regionale de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit (agenţia are 8 centre regionale în ţară), respectiv 42 de directori la oficiile judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

    Directorii generali adjuncţi ai centrelor regionale se subordonează directorului general al Agenţiei. În acelaşi timp, directorii centrelor regionale se subordonează directorilor generali adjuncţi ai centrelor regionale respective (sic !)

    De asemenea, la nivelul fiecărui judeţ se înfiinţează un oficiu judeţean de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit, fără personalitate juridică, aflat în coordonarea centrului regional de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit. Fiecare oficiu este condus de un director şi de un director adjunct. Directorii oficiilor judeţene se subordonează directorului general adjunct al centrelor de care aparţine oficiul, iar directorii adjuncţi directoriilor oficiilor judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit.

    Te-ar mai putea interesa

    APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”

    Ultimele știri

    Șeful ANSVSA a recepționat primele doze de vaccin pentru oi și capre: ”Va ajunge în județele critice” Virusul Shamonda a trecut de la bovine la oameni și s-a înregistrat oficial primul deces Fermierii din R. Moldova cer prelungirea licențierii pentru cerealele din Ucraina: ”Ne așteaptă catastrofa” UNCST-BOVICOOP – un nou Consiliu de Conducere. Fermierul Fănică Lefter a fost ales președinte ANSVSA a anunțat că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns în România