• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comisia Europeană a făcut anunțul despre interzicerea încălzirii cu lemne în România!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Comisia Europeană a făcut anunțul despre interzicerea încălzirii cu lemne în România! Conform oficialilor de la Bruxelles, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu prevede nicio dispoziţie care să oblige autorităţile române să impună interzicerea încălzirii pe bază de lemne până în 2023.

    ”Nu există nicio dispoziţie specifică în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care să oblige autorităţile române să impună interzicerea încălzirii pe bază de lemne până în 2023. Planul de redresare şi rezilienţă al României cuprinde reforme şi investiţii privind sistemele de gestionare şi de guvernanţă ale pădurilor menite să abordeze problema exploatării forestiere ilegale intensive a pădurilor din România, din cauza căreia asistăm la o reducere a absorbţiei naturale de carbon de către păduri, la pierderea semnificativă a biodiversităţii şi la o creştere a riscurilor de dezastre (componenta ‘Păduri şi protecţia biodiversităţii’)”, se menţionează într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

    Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti arată că, în mod similar, reforma privind decarbonizarea sectorului de încălzire-răcire asigură sustenabilitatea şi trasabilitatea biomasei, pentru a preveni orice impact negativ al utilizării bioenergiei asupra biodiversităţii şi pădurilor şi pentru a diversifica mixul energetic utilizat, pe lângă biomasa forestieră, pentru încălzire şi răcire.

    Prin urmare, o nouă strategie naţională pentru păduri şi legislaţia secundară ulterioară vor stabili criterii de durabilitate pentru biomasa forestieră utilizată în scopuri energetice şi vor include acţiuni specifice de combatere a exploatării forestiere ilegale şi de îmbunătăţire a gestionării pădurilor, se precizează în document.

    ”Se preconizează că un sistem informatic integrat (care va include SUMAL – sistemul românesc de urmărire a materialelor lemnoase) va monitoriza obligaţiile legale referitoare la recoltarea lemnului, regenerarea în timp util a pădurilor, sănătatea pădurilor, starea de conservare a habitatelor forestiere, impactul schimbărilor climatice şi adaptarea la schimbările climatice a diferitelor ecosisteme forestiere”, spune comunicatul.

    Pe de altă parte, Reprezentanţa Comisiei Europene subliniază că trebuie remarcat faptul că planul include măsuri de eficienţă energetică pentru clădirile private/publice, cu obiectivul de a se realiza cel puţin o renovare la nivel mediu, reducându-se astfel consumul de energie pentru încălzire cu cel puţin 50%.

    Potrivit sursei citate, planul include în plus investiţii în centrale de cogenerare de înaltă eficienţă pentru sistemele de termoficare. Mai mult, se preconizează că reţeaua de distribuţie a gazelor care va permite transportul hidrogenului verde în regiunea Oltenia va înlocui combustibilii solizi şi biomasa, care se utilizează în prezent pentru încălzirea locuinţelor, apa caldă menajeră şi gătit.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică

    Ultimele știri

    Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp! Senatorii Sorin Moise și Sebastian Cernic s-au întâlnit cu comisarul Hansen. Plafonarea subvențiilor și exportul de ovine, pe agenda discuțiilor Două dintre cele mai importante județe agricole vor să se unească! Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme