• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Stere Bușu, fermier: Lucrez de 11 ani cu produsele Timac. Dacă faci socoteala la substanță activă, ieși mai bine decât la celelalte produse!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Fermierul Stere Bușu din localitatea Putineiu, județul Giurgiu, este marele câștigător al concursului ”Fertiactyl – Fă mutarea decisivă!”. Agricultorul ne-a mărturisit că lucrează cu produsele Timac Agro de ani buni, iar înscrierea sa în concurs este meritul reprezentantului zonal care s-a ținut de capul lui să intre în competiție.

    În prezent, Stere Bușu activează la ferma Office Management SRL unde se lucrează 800 de hectare. Vestea că în exploatație va veni o nouă mașină, un Ford Ranger, l-a luat prin surprindere pe inginer, care s-a bucurat și s-a arătat impresionat de camioneta full-option.

    ”Am fost foarte bucuroși, foarte fericiți! Sincer, nu am crezut, dar eu am participat și asta și datorită agentului de zonă care s-a ținut de capul meu, să fiu sincer! (…) Mașina a venit ca la momentul potrivit. Trebuia la anul să cumpărăm altă mașină că cea veche nu mai făcea față, și aceasta a venit ca o binecuvântare. O punem la treabă din prima zi. Este mașina ideală pentru un fermier”, a spus Stere Bușu la ridicarea premiului.

    Citiți și: Lista fermierilor câștigători în cadrul concursului Timac Agro ”Fertiactyl – Fă mutarea decisivă!”

    Fermierul Stere Bușu este client fidel al produselor Timac, iar mașina câștigată vine să completeze relația bună pe care agricultorul o are de peste un deceniu cu produsele companiei.

    ”Noi lucrăm cu produsele Timac, eu cel puțin lucrez de 11 ani cu produsele Timac și atunci lucrurile acestea au venit de la sine. Eu folosesc de 5 ani produse Timac la ferma la care sunt acum, iar în activitatea mea, de 11 ani folosesc produsele Timac. Eurocereal l-am folosit ultima oară foarte mult, îl folosesc la semănat. Folosesc Sulfammo foarte mult la rapiță”, ne-a spus fermierul.

    Stere Bușu a explicat și de ce optează în fiecare an pentru fertilizarea cu Timac Agro: nu doar că are calitatea asigurată, dar procentul de azot din produse este mai ridicat.

    ”Produsele Timac sunt produse care asigură foarte bine înrădăcinarea plantelor și din punct de vedere economic. Deși la prima vedere vor părea scumpe, dar Timac are foarte multă substanță activă și la calcul iese invers. De exemplu, la azot avem 33%, azotul este 3,7 – 3,8 lei pe kilogram, Timac are 56% substanță activă, faceți socoteala simplu. Și atunci iese mult mai ieftin kilogramul de substanță activă la azot, este mult mai ieftin la Timac decât la celelalte produse”, a explicat Stere Bușu.

    Anul acesta, culturile înființate de fermier au făcut ”casă bună” cu Timac.

    ”La rapiță, datorită lui Sulfammo și Eurocereal, am făcut peste 4 tone producția medie pe hectar. La grâu am făcut aproape 6,5 tone la hectar. Adică este un an agricol bun, prețuri bune, și atunci e un an bun. Este grija pentru creșterile de prețuri la inputuri, va fi o preocupare pentru anii viitori”.

    Un alt aspect menționat de fermier în legătură cu compania Timac este profesionalismul echipei, care îi este alături pe tot parcursul anului.

    ”Eu unul nu sunt mulțumit de interacțiunea cu specialiștii Timac, sunt foarte mulțumit! Sunt tot timpul lângă noi. La orice oră dacă dai un telefon vin și cu idei tehnice și cu consultanță ca la carte. Din partea mea au nota 10 cel puțin!”, ne-a spus Stere Bușu.

    Te-ar mai putea interesa

    Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro ANSVSA a ieșit în stradă cu Poliția și Jandarmeria. Transporturi ilegale de animale, descoperite la controale Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Serviciile pentru care micii crescători de vaci, oi, capre și porci nu trebuie să plătească la medicul veterinar Grâul DAP Constanța a urcat la 233 euro/tonă, iar floarea-soarelui recuperează. Rusia și Ucraina – mai puțin grâu semănat

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România