• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Casa Verde Fotovoltaice 2021 – un eșec la start. Nici la a doua încercare n-a funcționat platforma!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Reluarea înscrierilor în Programul Casa Verde Fotovoltaice începând cu ora 16:00! Administrația Fondului de Mediu a anunțat pe pagina oficială de Facebook, că se reia înscrierea persoanelor fizice de către instalatori pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice după ce a fost suspendat din cauza unei erori la aplicația informatică. Nici a doua încercare nu a fost cu noroc și sistemul nu a făcut față.

    ”Din păcate, chiar dacă am alocat toate resursele de hardware pe care le-am avut la AFM pentru sistemul informatic, nici la ora 16:00 nu a funcționat în parametrii optimi. Am oprit sistemul, trebuie să venim cu o altă soluție tehnică atunci când vom relansa programul. Mâine vom da un comunicat când se va relua depunerea și ce se va întâmpla cu dosarele deja depuse”, a declarat Fülöp Lóránd, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

    Fülöp Lóránd – președintele Administrației Fondului pentru Mediu

    După eșecul de dimineață, de la ora 10:00, reluarea înscrierilor urma să fie reluată tot astăzi, miercuri – 22 decembrie, la ora 16:00, conform unui anunț al președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Lorand-Arpad Fulop.

    ”Având în vedere că aplicația informatică a întâmpinat probleme de natură tehnică și nu a permis înscrierea persoanelor fizice de către instalatori, începând cu ora: 10.00, după efectuarea testelor suplimentare cu privire la funcționarea aplicației, Administrația Fondului pentru Mediu a decis reluarea înscrierilor în aplicația informatică, astăzi, 22 decembrie 2021, începând cu ora: 16.00. Pentru accesarea aplicației informatice, recomandăm instalatorilor să utilizeze browser-ul web Google Chrome”, a declarat Lorand-Arpad Fulop, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

    În anunțul inițial făcut în dimineața zilei de 22 decembrie, Administrația Fondului de Mediu anunța că Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă din cauza unor defecțiuni tehnice care vizează aplicația informatică.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Producția de grâu durum scade, iar diferențele de calitate pot influența prețurile Meteorologii anunță îngheț, dar și temperaturi de până la 21 de grade. Prognoza pe două săptămâni România câștigă teren în fața Rusiei și Ucrainei pe piața egipteană dar o eventuală pace la Abu-Dabi ar putea scădea prețul cerealelor Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări!