• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Asociația Forța Fermierilor – SOS către Guvern! Vânzările s-au prăbușit cu 50% pentru producătorii care au reușit să intre în supermarketurile din centre comerciale!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Pentru unii mumă, pentru alții faliment! Vânzările s-au prăbușit în medie cu 50% pentru producătorii români care își comercializează produsele în centrele comerciale și în supermarketurile care aparțin de acestea. Cauza scăderilor este numărul scăzut de clienți, fiind favorizate magazinele cu acces ”din stradă”. O parte dintre retailerii favorizați de obligativitatea certificatului verde sunt cei care raportează anual cele mai mari importuri de legume și de fructe.

    Dublu standard aplicat producătorilor direct de către Guvern

    Dublul standard cu care se luptă fermierii de ani de zile a ajuns să fie, culmea, implementat pe față de Guvern. ”Asociația Forța Fermierilor, în numele producătorilor agroalimentari din România, solicită Guvernului să oprească discriminarea la care sunt supuși cei care livrează hrană românească în supermarketuri, prin adoptarea unei politici unitare privind accesul consumatorilor în retail, în condițiile pandemiei de COVID-19. În prezent, apreciem că se aplică în prezent un dublu standard în ce privește condițiile de acces ale consumatorilor: în cazul supermarketurilor din cadrul marilor centre comerciale de tip mall este obligatoriu pentru consumatori să prezinte certificatul verde, iar în cazul supermarketurilor unde accesul este direct, nu există această obligativitate”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Forța Fermierilor.

    Organizația arată că în ultimele luni s-au primit numeroase sesizări din partea producătorilor agroalimentari care vând hrană românească în supermarketurile din mall-uri că vânzările lor s-au prăbușit, în unele cazuri cu 50% din cauza scăderii numărului de cumpărători. ”Pe baza informațiilor obținute de la membrii Asociației Forța Fermierilor, apreciem că majoritatea produselor alimentare românești din supermarketuri se vând prin retailul din centrele comerciale, în cazul magazinelor de sine stătătoare, această pondere este mult mai mică”, arată organizația.

    Două luni în care vânzările s-au prăbușit

    Accesul în centrele comerciale pe baza certificatului verde, inclusiv pentru clienții magazinelor de produse alimentare, s-a introdus la finele lunii octombrie. De atunci, vânzările au scăzut brusc și nici măcar perioada sărbătorilor nu a adus vreo îmbunătățire în raport cu anul anterior. ”Prin urmare, prin aplicarea acestei discriminări la adresa consumatorilor privind modul de acces în magazinele care vând produse alimentare, producătorii români sunt afectați dramatic, în schimb consumul de produse din import și din comerț intracomunitar nu este influențat semnificat. Cine are interesul să pună pe butuci sectorul agroalimentar autohton, atât de afectat în ultimii ani de multiple crize? Producătorul român luptă cu creșterea prețurilor la îngrășăminte, la energie electrică, la carburanți, suferă când de secetă când de inundații, se chinuie să aducă pe masa consumatorului român produse de calitate, sănătoase, gustoase și la un preț rezonabil, și iată, este lovit, încă o dată, de o discriminare pentru care nu am primit, până acum, o explicație rezonabilă. Produsele agroalimentare românești sunt într-o concurență acerbă, de multe ori neloială, chiar în propria țară, cu produse din comerț intracomunitar și din import, provenind din țări care îi subvenționează masiv, transparent sau mascat, pe proprii producători agroalimentari. Anul 2021 va înregistra, din păcate, un record trist al deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare: în jur de 2,5 miliarde de euro. Repetăm, cine dorește să pună pe butuci agricultura națională și industria alimentară autohtonă?”, se mai arată în comunicatul de presă.

    Regulă unitară pentru a nu favoriza pe unii și discrimina pe alții

    ”Asociația Forța Fermierilor este alături de autorități în lupta pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19, comunică activ membrilor toate deciziile luate de Guvern în acest sens, înțelegem că sunt necesare restricții pentru a reveni la o viață normală. Ce nu înțelegem este existența unor discriminări în cadrul aceleași categorii de retail, discriminare care afectează îi afectează grav pe producătorii români de produse agroalimentare, în condițiile în care grosul vânzărilor lor merge în zona de retail din mall-uri. Vrem doar ca producătorii români să poată să se „întâlnească”, la raft, cu consumatorii români, pe picior de egalitate cu importurile și comerțul intracomunitar. Să fie o practică unitară, atât solicităm, în numele celor care produc hrană românească!”, potrivit comunicării.

    Asociația Forța Fermierilor semnalează că, la acest moment, ”marile rețele de supermarketuri mai au încă mult de făcut pentru promovarea produselor alimentare românești. Nu suntem decât la jumătatea drumului, este nevoie de acces mult mai mare al producătorilor români în retail și aici este responsabilitatea celor care conduc aceste rețele comerciale să nu mai pună piedici produselor alimentare autohtone, de cele mai multe ori artificiale”. ”Vrem să vedem mai multe legume, fructe, carne și preparate din carne, lactate, conserve din producția internă pe rafturile supermarketurilor. Dar în condiții de deplină bună-credință, nu putem să nu observăm progresele care s-au făcut în ultimii ani din acest punct de vedere. Progrese care pot fi anulate de o discriminare care nu are nicio legătură cu lupta cu efectele pandemiei de COVID-19. Este de datoria Guvernului să rezolve această anomalie și ajute sectorul agroalimentar național, de care depinde securitatea alimentară a României!”, se încheie comunicatul Asociației Forța Fermierilor.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari