• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Comuna din România unde se vând case cu prețuri între 250 și 1.250 de euro!

    Roxana Dobre -

    Case scoase la vânzare într-o comună din România cu prețuri între 250 și 1.250 de euro. După ce a încercat să valorifice casele la prețuri de câteva mii de euro, un edil din județul Bacău a decis să scadă prețurile tocmai pentru a determina oamenii să cumpere casele și să se mute în zonă.

    Primarul dintr-o comuna din județul Bacău va scoate la vânzare 129 de case construite în perioada 2005-2006. Imobilele sunt ideale pentru împătimiţii de drumeţii şi trasee turistice, dar şi pentru pasionaţii de off-road.

    Primăria din comuna băcăuană Gura Văii va relua în perioada următoare procedura de achiziţie a unei case cu 250 de euro. Este vorba de casele din satul Rotunda, localitate componentă a comunei Gura Văii, judeţul Bacău, care au fost construite în 2005-2006.

    200 de case scoase la licitație

    Cele 200 de case au fost ridicate pe un deal în urma unor inundaţii care au avut loc în zonă. În aceste imobile au locuit iniţial familii de romi, dar după câţiva ani au fost abandonate. Unele dintre aceste locuinţe case au fost vândute apoi cu preţuri între 250 şi 1.250 de euro. Cu ani în urmă, Primăria comunei Gura Văii a încercat repopularea zonei prin închirierea imobilelor, însă nu a reuşit.

    În anul 2018, s-a încercat vânzarea caselor cu preţuri ce porneau de la 5.200 şi ajungeau până la 7.000 de euro, dar fără succes. Acum se încearcă din nou reluarea procedurii de vânzare. Din cele 200 de case s-au vândut până acum 71, restul de 129 fiind, în continuare, disponibile. Preţul de vânzare este foarte mic şi cu puţină implicare, acestea s-ar putea transforma în case de vacanţă pentru doritori. De altfel, primarul Silviu Tinei a precizat că multe din casele care au fost achiziţionate până acum au ajuns la împătimiţii de drumeţii şi trasee turistice, dar şi la pasionaţii de off-road.

    Cea mai ieftină casă este 247 de euro, iar cea mai scumpă 1.250 de euro

    „Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să ştie care este procedura pentru a obţine o astfel de casă, ideal ar fi prima dată să mergeţi la Rotunda şi să vă alegeţi casa. Fiecare imobil are un număr – puteţi să vă alegeţi o singură casă sau un duplex. Cea mai ieftină casă este 247 de euro, iar cea mai scumpă 1.250 de euro, în funcţie de gradul de uzură şi deteriorare. Se depune o cerere la primărie”, a declarat Silviu Tinei, primarul din Gura Văii, pentru televiziunea regională Acum TV, citat de Adevărul. ro. OUG 57/2019 privind Codul Administrativ prevede faptul că orice bun public se vinde prin licitaţie, iar câştigătorul este persoana care oferă cel mai mare preţ.

    Până la data limită de depunere a ofertelor, cei care doresc o casă în Rotunda, vor depune o ofertă de preţ, care trebuie să conţină documentele prevăzute de lege, în plic închis. Prin urmare, dacă există o singură ofertă pentru o casă de 250 de euro, de pildă, aceasta va fi adjudecată la acel preţ. Dacă sunt mai mulţi ofertanţi, se organizează licitaţie, iar cel care oferă cel mai mare preţ este desemnat câştigător. Ulterior, se vor încheia contracte de vânzare – cumpărare în faţa unui notar public.

    „Nu există posibilitatea de licitare online, toate procedurile impun prezenţa fizică sau cu persoana împuternicită prin procură notarială. Vă asigurăm de tot sprijinul instituţiei, în vederea cumpărării unui imobil din locaţia Rotunda”, precizează edilul din Gura Văii.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till