• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bărbat preluat de SMURD după ce și-a prins brațul într-un utilaj agricol

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Accident cumplit pentru un fermier care și-a prins brațul într-un utilaj agricol.

    Bărbatul, de aproximativ 30 de ani, din județul Cluj, era să-și piardă brațul, după ce și l-a prins într-un utilaj agricol vineri dimineață – 14 ianuarie, potrivit cluj24.ro.

    Solicitarea de ajutor a venit în jurul orei 10:00, iar la fața locului s-au deplasat imediat o autospecială și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

    Ajunși la fața locului, medicii l-au găsit pe bărbatul care reușise între timp să-și elibereze brațul, conștient și cooperant.

    Agricultorul a fost preluat de către echipajul SMURD care i-a acordat și primul ajutor calificat, fiind transferat pe drum într-o ambulanță SAJ pentru a fi transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial