• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFF propune menținerea SCZ Bovine în coordonatele actuale. Solicităm întâlnire de urgență cu toate asociațiile pentru un plan de relansare a producției de lapte în România!

    agrointeligenta.ro -

    Asociația Forța Fermierilor va înainta astăzi o adresă oficială către ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, în care propune menținerea actualului sistem de acordare a Sprijinului Cuplat Zootehnic pentru Bovine, un sistem care a dovedit în ultimii ani că a reușit nu doar să reprezinte un sprijin pentru crescătorii mici și medii, dar și să conducă la o creștere a efectivelor eligibile la plată pe această schemă.

    În cadrul consultărilor organizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la Planul Național Strategic (PNS), în draftul de document redactat de MADR privind SCZ, și transmis mediului asociativ se prevede ridicarea plafonului maxim până la care se plătește Sprijinul Cuplat, de la 250 de capete în prezent, la 500 de capete, din 2023. În draftul menționat, plafonul minim rămâne la 10 capete de animale.

    Asociația Forța Fermierilor, care are în componență două dintre cele mai importante organizații de producători din sectorul bovine de lapte – Asociația Generală a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR) și Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească” tip Simmental (ACVBR-SIM), reprezentând astfel interesele a peste 10.000 de crescători de bovine, cu ferme de toate dimensiunile, consideră că, atât timp cât numărul de animale înscrise în SCZ a crescut de la an la an, înseamnă că orice modificare a sistemului trebuie făcută cu foarte mare atenție.

    An de cerere APIA Efective eligibile SCZ Bovine Lapte
    2019 250.186  capete
    2020 261.702 capete
    2021 275.635  capete

    SCZ bovine – un sprijin pentru fermele în pericol de abandon

    De asemenea, Asociația Forța Fermierilor, consideră că orice analiză pe ridicarea plafonului maxim de animale, trebuie să meargă, în paralel, cu o discuție despre coborârea plafonului minim, pentru a permite tuturor chiar categoriilor de crescători să beneficieze, în integralitate, de acest sprijin financiar european. În plus, membrii AFF doresc să reamintesc celor interesați că SCZ nu reprezintă o bonusare a performanței ci un sprijin acordat unui sector aflat în dificultate, sector care este compus și din fermieri mici și mijlocii, în majoritate absolută, cât și din fermieri mari, care trebuie sprijiniți și apreciați pentru performanța lor.

    „Adresez tuturor liderilor asociațiilor de crescători de bovine un apel pentru o întâlnire de urgență care ar trebuie să aibă două obiective. Un obiectiv ar fi conceperea unui plan pe care mediul asociativ să îl propună decidenților politici și administrativi cu măsuri concrete pentru relansarea producției de lapte din România, în condițiile în care acest sector se află într-o profundă și nedreaptă suferință. Iar de pe urma acestui eșec al România de a-și acoperi consumul de lapte din producția internă, au de pierdut și producătorii agroalimentari și satul românesc și consumatorii și finanțele publice ale statului. Al doilea obiectiv al acestei întâlniri pe care o solicităm colegilor din mediul asociativ este încercarea de a găsi o soluție de compromis, care să fie asumată de toate asociațiile de profil, și astfel să există o poziție unitară a crescătorilor de bovine cu care să vină la consultările de la MADR privind PNS. Evident că punctele de vedere susținute sunt, la această oră, divergente, dar mă încăpățânez să cred că un asemenea acord se poate obține. Membrii Asociației Forța Fermierilor va face tot ce ține de ei pentru a ajunge la o soluție de compromis care să poate fi acceptată de toată lumea!” a spus Vlad Macovei, președintele Asociației Forța Fermierilor.

    SCZ bovine – o subvenție mai mică pentru fermierii mici și mijlocii

    Dorim, se asemenea, să subliniem, că având în vedere scăderea sumelor alocate pentru toate schemele din cadrul PNS 2023-2027, o majorare a plafonului de plată pentru SCZ bovine, cu menținerea plafonului minim la 10 capete, va conduce implicit la o scădere a cuantumului per cap de animale, fiind afectați direct beneficiarii care s-au încadrat până în prezent la plata până pe 250 de capete și favorizând fermele mari, care vor încasa SCZ pentru efective duble. Menționăm că până la acest moment, Ministerul Agriculturii nu a prezentat o simulare oficială, asumată, a sumelor pe care le vor încasa fermierii în situația unui SCZ până la 500 de capete, menționând în cadrul consultărilor doar că scăderea va fi în jurul a 10-15 euro per cap de animal.

    Reprezentanții AFF au mai înaintat o adresă către conducerea responsabilă de zootehnie pentru a atrage atenția că orice discuție a acestor responsabili cu mediul asociativ, în mod formal sau informal, este normal să se petreacă cu participarea tuturor asociațiilor care îi reprezintă pe crescătorii de animale din România.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!