• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Semnal din Parlamentul European: ”Pragul pentru SCZ trebuie să rămână de 250 capete. Schema susține fermele de familie!”

    Roxana Dobre -

    Menținerea plafonului de 250 de bovine la Sprijinul Cuplat în Zootehnie este indispensabilă și obligatorie pentru supraviețuirea fermierilor mici și mijlocii. Este semnalul transmis de la Bruxelles de către eurodeputatul, Daniel Buda.

    În aceste zile la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) se discută intens regulile viitoare pentru subvențiile pe cap de animal, schema de Sprijinul Cuplat în Zootehnie (SCZ). Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) din Parlamentul European (PE) a semnalat pe pagina proprie de Facebook, că România trebuie să mențină pragul actual de maxim 250 de taurine pentru această schemă plătită prin APIA – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

    ”Acest sprijin este esențial pentru fermele mici și mijlocii. Încă de la început, vreau să fiu foarte clar în privința pragului maxim! Acesta nu trebuie eliminat ci, dimpotrivă, trebuie menținut! Politica Agricolă Comună își propune în principal sprijinirea fermelor de familie, responsabilizând în acest sens atât Uniunea Europeană, cât și statele membre. Sprijinul este gândit pentru fermele sub 250 de capete deoarece acestea au nevoie ajutor financiar, mult mai mult decât întreprinderile mari, deoarece acestea se pot capitaliza din alte surse cu finanțare europeană”, a explicat oficialul european pe pagina sa.

    Eliminarea pragului ar avea efecte dezastruoase

    Daniel Buda atrage atenția că o eventuală eliminarea a pragului de 250 capete pentru SCZ ar avea efecte dezastruoase. ”Poziția mea a fost și este una fermă cu privire la păstrarea pragului de 250 de capete deoarece am primit semnale din toată țara să mă pronunț pe acest subiect. Fermierii au nevoie de acest sprijin pe care noi, cei din Parlamentul European, ne-am bătut să poată fi acordat. Eliminarea acestui prag ar avea efecte dezastruoase pentru agricultori, deoarece ei și familiile lor depind existențial de această subvenție, dar și pentru pentru a se dezvolta și tehnologiza”, a mai subliniat eurodeputatul.

    Numărul fermelor care susțin eliminarea pragului, minoritar

    Totodată, mai spune acesta, este foarte important de reținut faptul că actorii economici care susțin eliminarea acestui prag nu trebuie priviți ca fiind definitorii pentru sector, deoarece numărul fermelor cu mai puțin de 250 de capete este estimat în jurul cifrei de 160.000, în timp ce numărul celor peste 250 este aproximativ 200.

    ”Un amănunt pentru cei care au “ochi sa audă și urechi sa vadă”! De regulă, ferma medie în sectorul zootehnic este de 100-150 capete la nivel de UE. La nemți, la francezi, italieni sau ce or mai fi…. Repet, vorbim de ferma medie. În același timp, nu numărul fermelor de o dimensiune sau alta este important, ci faptul că de regulă, fermierii mici și mijlocii acționează de multe ori în zone cu constrângeri naturale, mai puțin populate și cu efecte benefice pentru mediu. Totodată, au și un impact major pentru prevenirea depopulării zonelor rurale și produc alimente cu înaltă valoare nutritivă pentru lanțul scurt de aprovizionare. Atrag atenția că în lipsa unui Plan Național Strategic ancorat în obiectivele generale ale Politicii Agricole Comune, descrise mai sus, riscăm ca acesta să fie respins, iar România să piardă startul obținerii finanțărilor europene! Am convingerea fermă că Ministerul Agriculturii din România este conectat la discuțiile din Bruxelles astfel încât PNS-ul nostru să fie ancorat în nevoile majorității fermierilor și realitățile din teren!”, a conchis Daniel Buda.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii

    Ultimele știri

    Vinurile bune de Jidvei se fac cu struguri protejați împotriva manei de fungicidul Lieto Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață Ferma de sparanghel – afacerea cu care frații Toma au dat lovitura