• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) – administrator al schemei de ajutor Agro IMM Invest

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA (FGCR) devine administrator al schemei de ajutor din Subprogramul Agro IMM Invest, alături de alături de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii IFN SA (FNGCIMM).

    Informația apare într-o notă de fundamentare a unui proiect de hotărâre care modifică Programul IMM Invest România.

    ”În contextul modificărilor şi completărilor aduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.142/30.12.2021, este necesară corelarea prevederilor din legislaţia secundară aferentă Programului, prin introducerea la nivelul normelor de aplicare a modificărilor şi completărilor aduse prin Ordonanţă, precum şi reglementarea unor situaţii apărute în implementarea Programului, astfel: includerea în tot cuprinsul actului normativ, în cazul Subprogramului Agro IMM Invest, pe lângă FNGCIMM şi a FGCR ca administrator al schemei de ajutor de stat, ce va avea mandat special acordat de statul român prin Ministerul Finanţelor pentru acordarea de garanţii în numele şi în contul statului în cadrul Subprogramului Agro IMM Invest; transpunerea la nivelul normelor a dispoziţiilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.142/30.12.2021 care au prelungit valabilitatea schemei de ajutor de stat în sensul în care perioada până la care se pot selecta beneficiarii şi se pot emite contracte de garantare/acorduri de finanţare va fi până la 30 iunie 2022, urmând ca plata grantului să se facă până la data de 30 iunie 2023, inclusiv”, se arată în document.

    Prin prezentul act normativ se propune reglementarea şi a unor aspecte de ordin practic, rezultate din practica acordării de garanţii de stat în cadrul Programului/Subprogramului.

    Este vorba de completarea prevederii referitoare la facilitarea şi eficientizarea procesului de emitere a actelor adiţionale aferente valorii dobânzii subvenţionate de către FNGCIMM/FGCR, după caz, prin introducerea modalităţii de transmitere centralizată a noii valori a dobânzii, la nivelul fiecărui finanţator, prin rapoarte centralizate, care reduc riscul de omitere a unor beneficiari şi al căror model se va standardiza la nivelul Convenţiei de garantare şi plată încheiată cu finanţatorii.

    Astfel, va fi reglementată şi posibilitatea de prelungire, o singură dată, a creditelor/liniilor de credit, în vederea eliminării interpretărilor cu privire la numărul maxim de prelungiri care se pot acorda în cadrul unui/unei credit/linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru, întrucât în textul existent acest lucru poate fi interpretabil, fiind menţionată doar perioada maximă pentru care se poate acorda prelungirea, respectiv 36 de luni.

    În document se mai precizează şi reglementarea alocării în anul 2022 a plafonului aferent Subprogramului Agro IMM Invest, în mod egal, FNGCIMM şi FGCR, precum şi completarea codurilor CAEN aferente activităţilor care pot fi admise la finanţare-garantare în cadrul Programului, prin includerea codului CAEN 6622 pentru alinierea prevederilor normelor la intenţia leguitorului de includere a activităţii agenţilor şi brokerilor de asigurare în cadrul activităţilor eligibile pentru accesarea Programului IMM Invest România.

    Te-ar mai putea interesa

    Recoltarea porumbului a început în județul Ilfov. Fermierul Daniel Radu estimează producții de peste 6 tone/ha Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Raportul USDA pe septembrie. Cât porumb va recolta România în acest an – cifre în creștere Acte obligatorii pentru fermierii afectați de secetă. Ce documente trebuie depuse la Primărie Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”