• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Protest masiv al fermierilor în Polonia. Peste 50 de drumuri blocate de tractoare

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Proteste de amploare ale fermierilor au avut loc miercuri – 9 februarie, în Polonia. Se estimează că peste 50 de drumuri importante au fost blocate total sau parțial de tractoarele agricultorilor nemulțumiți de prețul crescut al îngrășămintelor, de majorările la carburant și energie electrică, dar și de importurile alimentare masive ce scot din piață producătorii locali.

    ”Cerem o întâlnire urgentă cu premierul. Ne-am săturat să aducem în Polonia mâncare din străinătate, să fie ambalată în ambalaje poloneze și să fie vândută ca fiind mânare poloneză. Guvernul polonez ar trebui să se implice, dacă nu știe cum să combată fenomenul, vom ajuta. Mergem în orașe pentru a arăta cât de aproape sunt problemele fermierilor de oamenii orașului. Vrem și să lucrăm cu demnitate, dar și să avem o plată decentă”, a declarat Michał Kołodziejczak, liderul mișcării politice AGROunia.

    „Vrem să arătăm cât de importantă este agricultura, cât de aproape sunt problemele fermierilor de oamenii care locuiesc în orașe; pentru ca toată lumea să vadă ce se întâmplă în jur. Spune nu realizării Green Deal care este promovat de UE. Opriți adoptarea Green Deal, ceea ce guvernul a fost de acord – asta înseamnă 20 la sută mai puțină producție de alimente în țară. Dar înseamnă și aducerea de junk food din străinătate, din țări care nu produc sub aceste restricții ca în UE”, a adăugat Kołodziejczak.

    Liderul organizației a indicat că ministrul Agriculturii Henryk Kowalczyk „este responsabil pentru faptul că nu va exista mâncare în Polonia”.

    „Pâinea va costa 20 de zloți. Am spus deja în grevele de anul trecut că inflația din al doilea trimestru al anului 2022 va fi de două cifre. Ministrul Kowalczyk nu rezolvă problemele, el este acolo pentru a opri totul”, a adăugat Kołodziejczak.

    Prețurile în magazine sunt mici, iar prețurile la achiziții sunt și mai mici
    „Oamenii din orașe văd că fermierul primește bani, ajutor. Nu vrem niciun ajutor, vrem să producem mâncare poloneză cu demnitate”, a afirmat fermierul Piotr Łuczak, membru AGROunia.

    Łuczak a subliniat că fermierii cer combaterea importului de alimente de calitate redusă din străinătate.

    „Totul intră în Polonia, iar pentru a exporta ceva trebuie să prezentăm o serie de documente. Să ne uităm la ce se întâmplă în magazine. Prețul șuncii în magazin este de 40 de zloți, iar fermierul primește 3,70 zloți/kg de viu. Vrem ca oamenii din oraș să știe despre asta. Cine este plătit? Intermediarul. Nu fermierul este cel care câștigă acești bani”, a mai spus fermierul Piotr Łuczak.

     

    Te-ar mai putea interesa

    Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”