• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BASF – creștere puternică a veniturilor pe întregul an 2021!

    agrointeligenta.ro -

    Grupul BASF a realizat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri și a veniturilor în anul de afaceri 2021. Dr. Martin Brudermüller, Președintele Consiliului Directorilor din cadrul companiei, a menționat că anul trecut a reprezentat un succes, potrivit unui comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Grupul BASF a realizat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri și a veniturilor în anul de afaceri 2021. „A fost un an puternic și de succes pentru BASF”, a declarat președintele Consiliului Directorilor, dr. Martin Brudermüller, care a prezentat Raportul BASF 2021 împreună cu directorul financiar, dr. Hans-Ulrich Engel.

    Președintele Consiliului Directorilor BASF, dr. Martin Brudermüller

    „Prețurile de vânzare au crescut cu 25%, volumele cu 11%. Toate segmentele au înregistrat o creștere a prețurilor și a volumului în 2021”, a spus Brudermüller.

    Cifra de afaceri a grupului BASF s-a ridicat la 78,6 miliarde de euro în 2021, cu 33% mai mult decât în anul precedent. Venitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA) excluzând cheltuielile excepționale, în valoare de 11,3 miliarde de euro, din 2021, a fost mai mare cu 3,9 miliarde de euro, iar EBITDA în valoare de 11,4 miliarde de euro a depășit nivelul anului precedent cu 4,9 miliarde de euro.

    La o valoare de 7,8 miliarde de euro, veniturile înainte de impozite și dobânzi (EBIT) excluzând cheltuielile excepționale au fost mai mult decât duble față de anul 2020. Aceasta a reprezentat o creștere de 67% în comparație cu nivelul pre-pandemic din 2019. Evoluția pozitivă a veniturilor BASF a fost determinată, în principal, de segmentele Substanțe chimice și Materiale. Segmentele Tehnologii de acoperire și Soluții industriale au contribuit, de asemenea, considerabil la redresarea puternică.

    Rentabilitatea capitalului angajat (ROCE) a fost de 13,5%, după 1,7% în anul precedent și semnificativ peste costul ratei capitalului, de 9%. Creșterea ROCE a rezultat, în principal, datorită veniturilor EBIT mai mari, de 7,7 miliarde de euro în 2021, cu mult peste nivelul anului anterior.

    Costuri suplimentare datorate creșterii prețurilor la energie în Europa

    Operațiunile BASF legate de automobile au continuat să fie afectate negativ de deficitul de semiconductori. În 2021 și în special în trimestrul al patrulea, prețurile mai ridicate la materiile prime și costurile crescute ale energiei și logisticii au împovărat, de asemenea, evoluția veniturilor în toate segmentele. Pentru locațiile europene ale BASF, costurile suplimentare datorate creșterii continue a prețurilor la gaze naturale, din 2021, s-au ridicat la aproximativ 1,5 miliarde de euro. Numai al patrulea trimestru din 2021 a reprezentat 0,8 miliarde de euro din această sumă.

    „Vom implementa noi creșteri substanțiale de preț în lunile următoare pentru a transfera mai departe costurile semnificativ mai mari și pentru a ne îmbunătăți marjele în operațiunile din aval”, a anunțat Brudermüller. Procedurile de stabilire a prețurilor în aceste operațiuni duc la o întârziere în transferul costurilor.

    Fluxurile de numerar ale Grupului BASF în întregul an 2021 și în al patrulea trimestru din 2021

    Fluxurile de numerar din activitățile de exploatare în 2021 s-au ridicat la 7,2 miliarde de euro, comparativ cu 5,4 miliarde euro în anul precedent. Creșterea considerabilă s-a datorat în primul rând îmbunătățirii venitului net, care a ajuns la 5,5 miliarde euro. Fluxul de numerar disponibil a crescut la 3,7 miliarde euro în 2021, de la 2,3 miliarde euro în anul precedent.

    În al patrulea trimestru din 2021, fluxurile de numerar din activitățile de exploatare au crescut cu 1,2 miliarde euro, până la 3,3 miliarde euro. Fluxul de numerar disponibil a fost de 1,8 miliarde de euro, o creștere de 84% față de trimestrul al patrulea din 2020.

    Evoluția cifrei de afaceri și a veniturilor Grupului BASF în al patrulea trimestru din 2021

    Cifra de afaceri a Grupului BASF, în al patrulea trimestru din 2021, a crescut cu 24% față de trimestrul anterior, ajungând la 19,8 miliarde de euro. „În ciuda comparației cu trimestrul puternic al anului precedent, BASF a reușit, în trimestrul al patrulea din 2021, să crească volumele în toate segmentele, cu excepția celui de Materiale”, a declarat directorul financiar Engel.

    EBITDA excluzând cheltuielile excepționale a crescut cu aproximativ 100 de milioane de euro, până la 2,2 miliarde euro. EBITDA s-a ridicat la 2,3 miliarde euro, comparativ cu 2 miliarde euro în trimestrul al patrulea din 2020.

    EBIT excluzând cheltuielile excepționale a fost de 1,2 miliarde de euro, comparativ cu 1,1 miliarde de euro în al patrulea trimestru din 2020. EBIT a fost de 1,2 miliarde de euro în trimestrul al patrulea din 2021, comparativ cu 932 de milioane de euro în trimestrul al patrulea din 2020.

    Valoare propusă a dividendelor de 3,40 euro per acțiune

    În cadrul Adunării Anuale a Acţionarilor BASF din acest an, Consiliul Directorilor şi Consiliul de Supraveghere vor propune plata unei valori a dividendelor de 3,40 euro per acțiune, reprezentând o creștere de 10 cenți. În total, BASF va plăti 3,1 miliarde de euro pe baza numărului de acțiuni la sfârșitul anului. „Prin propunerea noastră de dividende, acțiunea BASF oferă un randament atractiv al dividendelor de 5,5% raportat la prețul de închidere per acțiune, de la finalul anului 2021”, a spus Brudermüller.

    Atingerea obiectivelor non-financiare

    BASF își propune să-și reducă emisiile absolute de CO2 cu 25% până în 2030, comparativ cu valoarea de referință din 2018. În 2021, emisiile de CO2 s-au ridicat la 20,2 milioane de tone metrice – o scădere față de cele 20,8 milioane de tone metrice emise în 2020. „Această scădere este remarcabilă, având în vedere creșterea puternică a volumelor”, a spus Brudermüller.

    Mult mai devreme decât era planificat, BASF și-a atins obiectivul propus pentru anul 2025 de a ajunge la vânzări în valoare de 22 de miliarde de euro pentru produsele care aduc o contribuție substanțială la sustenabilitate în lanțul valoric. Vânzările acestor produse Accelerator s-au ridicat la 24,1 miliarde euro în 2021. „Prin urmare, vom ajusta această țintă de direcție a portofoliului în cursul anului 2022”, a spus Brudermüller.

    Investiții în proiecte de creștere

    Cheltuielile de capital planificate de BASF, în valoare de 25,6 miliarde euro, între 2022 și 2026, sunt cu 2,7 miliarde euro mai mari decât în perioada anterioară de planificare, 2021-2025. „Motivele principale sunt reprezentate de cele două proiecte majore de creștere: noua locație Verbund din Zhanjiang și activitățile privind materialele pentru baterii”, a spus Hans-Ulrich Engel. „Aceste două proiecte sunt esențiale pentru a stimula creșterea viitoare a BASF”, a adăugat el.

    Investițiile în afacerile existente ale BASF rămân stabile la un nivel mediu de 2,6 miliarde de euro pe an. Engel a anunțat că BASF va fi foarte disciplinată în ceea ce privește investițiile necesare pentru a menține și a dezvolta profitabil aceste afaceri. „Acest lucru ne va permite să finanțăm proiectele de creștere cu o medie de aproximativ 2,6 miliarde de euro pe an. Cheltuiala de capital (Capex) pentru proiectele noastre de creștere va atinge vârful în 2024”, a spus Engel. Pentru 2022, BASF plănuiește cheltuieli de capital totale în valoare de 4,6 miliarde euro, comparativ cu 3,4 miliarde euro în 2021. Bugetul anual pentru activitățile de cercetare și dezvoltare se ridică la aproximativ 2,1 miliarde de euro.

    Previziunile Grupului BASF pentru anul 2022

    „Am avut un început de an foarte puternic, cu cifrele din ianuarie 2022 peste valoarea celor din aceeași lună a anului precedent”, a spus Martin Brudermüller.

    BASF se așteaptă ca creșterea economică globală de 3,8% să fie mai moderată în 2022, ca urmare a redresării foarte puternice din 2021. „Deoarece restanțele la onorarea comenzilor din industrie sunt mari, ne așteptăm ca producția industrială globală să crească cu 3,8% și producția chimică cu 3,5%”, spune Brudermüller. BASF anticipează un preț mediu al petrolului de 75 de dolari per baril (Brent) și un curs de schimb valutar de 1,15 dolari per euro.

    Pe baza acestor ipoteze, BASF estimează o cifră de afaceri între 74 și 77 de miliarde de euro pentru 2022. Compania se așteaptă ca venitul din operațiuni (EBIT) – excluzând cheltuielile excepționale – al Grupului BASF să fie între 6,6 miliarde de euro și 7,2 miliarde de euro. ROCE ar trebui să fie între 11,4% și 12,6%. Se estimează că emisiile de CO2 se vor situa între 19,6 și 20,6 milioane de tone în 2022.

    Intervalele de prognoză ale BASF iau în considerare incertitudinea care rezultă în special din efectele întreruperilor lanțului de aprovizionare, evoluția ulterioară a pandemiei de coronavirus și evoluția prețurilor la energie.

    Despre BASF

    La BASF, creăm chimie pentru un viitor durabil. Combinăm succesul economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Peste 110.000 de angajați din Grupul BASF contribuie la succesul clienților noștri în aproape toate sectoarele și aproape în fiecare țară din lume. Portofoliul nostru este organizat în șase segmente: produse chimice, materiale, soluții industriale, tehnologii de suprafață, nutriție și îngrijire și soluții agricole. BASF a generat vânzări de 78,6 miliarde de euro în 2021. Acțiunile BASF sunt tranzacționate la bursa din Frankfurt (BAS) și sub formă de certificat de depozit american (BASFY) din SUA. Informații suplimentare la www.basf.com.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se seamănă semințele de roșii Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate!

    Ultimele știri

    O dronă militară a căzut în zona fermei Filipoiu din Insula Mare a Brăilei – primele imagini Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA